Intoxicațiile cu monoxid de carbon, incendiile, acumulările de gaze, urmate de explozii pot fi prevenite prin montarea în locuință a unor detectoare de fum, monoxid de carbon și de gaz.
Și în județul Botoșani, de-a lungul timpului, astfel de evenimente s-au transformat în adevărate tragedii, în urma cărora mai multe persoane și-au pierdut viața sau au fost rănite, iar locuințele în care s-au petrecut incidentele și cele ale vecinilor au fost distruse.
Pentru a preveni cazurile de acest gen, încă din anul 2016, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a lansat campania RISC - “Mai bine previi decât să nu fii!”, ce urmărește informarea preventivă a populației pentru adoptarea unei atitudini proactive în vederea montării detectoarelor de incendiu în locuința proprie.
În luna aprilie a acestui an, în cadrul campaniei „Detector pentru viață”, pompierii militari și voluntari au instalat 500 de detectoare de fum și monoxid de carbon în tot atâtea locuințe din Albești, Brăești, Coțușca, Cristești, Frumușica, Havârna, Hudești, Lunca, Românești, Suharău, Știubieni, Trușești, Ungureni, Vorona, Ștefănești și Hilișeu-Horia. Au fost vizate casele persoanelor în vârstă, cu dizabilități sau din medii sociale defavorizate, familiilor cu mulți copii, unde încălzirea locuințelor se face cu sobe sau alte mijloace similare.
Mulți dintre beneficiari au afirmat că, în trecut, au avut de suferit din cauza sobelor defecte care le-au umplut casele cu fum, în timp ce dormeau. Toți au înțeles că astfel de dispozitive, care semnalează imediat apariția unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon în spațiile în care sunt amplasate, le pot salva viața.
Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul primăriilor și Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Albești, Brăești, Coțușca, Cristești, Frumușica, Havârna, Hudești, Lunca, Românești, Suharău, Știubieni, Trușești, Ungureni, Vorona, Ștefănești și Hilișeu-Horia.
Campania a fost organizată de Departamentul pentru Situații de Urgență și IGSU pentru a evidenția importanța montării unor astfel de dispozitive cu rol de avertizare, care să semnaleze imediat apariția unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon.
„Fiți responsabili și instalați detectoare de fum, monoxid de carbon și de gaz în locuințe! În caz de pericol, acestea vor declanșa alarma în timp util și, în acest fel, veți putea reacționa la momentul potrivit.
Atenție! Detectoarele nu alertează în mod automat autoritățile, nu este interconectat cu sisteme de stingere a incendiilor - rolul lui este doar de avertizare a ocupanților construcției de izbucnirea unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon.”, au transmis pompierii botoșăneni.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Fără culoare şi fără miros, monoxidul de carbon acumulat în încăperi este foarte periculos şi poate ucide. La fel de periculoase sunt şi instalaţiile de încălzire pe gaz, nereparate la timp sau lăsate nesupravegheate.
În cazul intoxicațiilor cu monoxid de carbon intervenţia trebuie să fie rapidă și vizează:
Simțiți miros de gaz metan în casă? Trebuie să știți cum să reacționați, astfel încât să nu provocați o explozie care v-ar putea pune viața în pericol.
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024