Aproape 400 de persoane de la nivelul judeţului Botoşani care beneficiau de indemnizaţie de şomaj din partea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă nu s-au mai încadrat criteriilor de acordare a ajutorului de la Uniunea Europeană constînd în zahăr şi făină.
Motivul?
Încetarea perioadei de acordare a acestei indemnizaţii de la stat lucru care a dus la suspendarea dreptului de a beneficia de acest ajutor alimentar, în urma unor notificări emise de către AJOFM, angajaţilor municipalităţii care se ocupă cu acţiunea de distribuire a ajutoarelor. Numărul total al şomerilor care s-au încadrat criteriilor de acordare de de puţin peste 3.100.
Totodată, alte 50 de persoane care aveau certificate cu grad de handicap eliberate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială Botoşani, nu au mai beneficiat de zahăr şi făină, ori din cauza decesului, ori pentru că au fost decăzuţi într-un grad inferior de handicap după ce s-au prezentat în fata comisiei de evaluare. Se încadrează condiţiilor de acordare doar persoanele cu certificate pentru gradul I sau II. Numărul total al persoanelor cu dizabilităţi care beneficiază de aceste ajutoare comunitare este de aproximativ 3.000.
Pînă la data de 30 decembrie 2009, au fost distribuite ajutoare la un număr de circa 7.600 de botoşăneni, urmînd ca la începutul anului 2010, alte circa 2.000 de persoane să intre în posesia lor.
Acţiunea de distribuire a fost demarată pe data de 26 octombrie 2009. Momentan, în stoc mai există aproape 63.000 kilograme de făină şi peste 43.000 de zahăr.