Aproximativ 300 de membri ai Mişcării pentru Botoşani au ieşit sâmbătă dimineaţă la strâns gunoaie în cadrul acţiunii Let’s do it România. Au făcut-o de la simpli membri până la directori şi cei mai înalţi oficiali locali.
Dacă anul trecut democrat-liberalii au făcut curăţenie în zona Lebăda, în acest an au încercat să acopere o suprafaţă cât mai mare din oraş şi s-au împărţit pe mai multe echipe. De exemplu, tinerii, coordonaţi de liderul lor Gabriel Alecsandru, au mers în Parcul Tineretului, iar o parte dintre seniori s-au deplasat la Cornişa, unde au acţionat sub atenta supraveghere a viceprimarului Cătălin Alexa, care l-a avut alături pe ţărănistul Corneliu Furtună. Noii verzi nu au stat cantonaţi într-un singur loc, ci s-au deplasat prin mai tot oraşul, trecând, printre altele, prin Parcul Mihai Eminescu, Parcul Curcubeului, strada Octav Onicescu bulevardele George Enescu şi Mihai Eminescu.
"Astăzi schimb lumea"
Pe ultima dintre acestea s-au întâlnit cu USL-iştii care participau la o întâlnire a departamentului de educaţie, astfel încât nu au lipsit remarcile de genul „unii fac treabă şi strâng gunoiul, alţii fac politică în costum”. Întreaga acţiune s-a desfăşurat sub coordonarea primarului Cătălin Flutur şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Mihai Ţâbuleac, care au colindat personal zonele unde se aflau oamenii Mişcării, impulsionând manifestarea. O bună parte a participanţilor erau îmbrăcaţi cu tricouri verzi cu mesajul „astăzi schimb lumea”, alţii aveau eşarfe în aceeaşi culoare sau chiar mănuşi.
Revenim în scurt timp cu declaraţii şi alte amănunte de la această acţiune
VEZI ŞI:
Miting verde cu Flutur, Ţâbuleac, muzică, scandări şi sute de botoşăneni în prima noapte de campanie – VIDEO & GALERIE FOTO
VEZI ŞI:
Directori, aleşi locali & noua „Armată verde” au ieşit la mişcare în oraş – GALERIE FOTO