Asociaţia Special Additions a organizat miercuri conferinţa de închidere a proiectului „Şi noi suntem copii!”, finanţat de Fundaţia Soros România, prin programul „Fondul de Urgenţă”.
Proiectul, implementat în parteneriat cu Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Botoşani, şi-a propus să le ofere celor 14 copii din centrul administrat de Asociaţia Special Additions oportunitatea de a desfăşura activităţi recreative cât mai apropiate de normalul unei familii contemporane, prin petrecerea unei săptămâni într-o tabără şi derularea unor activităţi sportive, educative şi de socializare.
Obiectivele specifice ale proiectului au fost: socializarea şi integrarea în comunitate a celor 14 copii prin interrelaţionarea cu copii şi adulţi din alte judeţe ale ţării, precum şi creşterea nivelului de cunoaştere şi percepţie a mediului înconjurător prin vizite la obiective turistice şi istorice.
În cadrul proiectului, cei 14 copii au petrecut şapte zile în tabăra Happy Faces din cadrul Complexului Turistic Terra Mythica (3 ***) din localitatea Ighiu (Alba). Copiii au avut ocazia să se distreze, dar şi să îşi îmbunătăţească cunoştinţele prin:
• activităţi educative (excursie la Alba Iulia : Muzeul Unirii, Sala Unirii, Catedrala Reîntregirii, Catedrala Romano-Catolică, Traseul celor Trei Fortificaţii, Porţile Cetăţii; excursie din Hunedoara: Casa Memorială Aurel Vlaicu, Sarmisegetuza, Castelul Corvinilor, Biserica Densus, Mănăstirea Prislop, Rezervaţia de Zimbri de la Haţeg, drumeţie la Muzeul Costumului Popular, pe Drumul Vinului, excursie la Râmeţ: Mănăstirea Râmeţ şi Cheile Râmeţului)
• activităţi sportive: fotbal, baschet, tir cu arcul, tras cu arma de airsoft, dans războinic (haka), jocuri pe echipe (viteză şi îndemânare), tehnici de rugby, jocuri sportive: fotbal de masă, ping-pong, biliard
• activităţi distractive: atelier de pictură, înot în piscină, plimbare cu bărcuţele pe iaz, Seara Talentelor, karaoke, cinema în aer liber.
“Fondul de urgenţă” este un program internaţional creat de George Soros pentru atenuarea efectelor negative ale crizei economice mondiale în Europa Centrală, de Est şi Sud-Est şi Asia Centrală. În cadrul programului, sunt eligibile organizaţiile non-guvernamentale şi non-profit, precum şi instituţiile publice (ex: şcoli, teatre, case de cultură, centre de asistenţă socială etc) care au în portofoliul de activitate proiecte destinate grupurilor vulnerabile afectate în prezent de criză.