Preşedintele Consiliului Judeţean a respins varianta avansată de directorul Spitalului de Psihiatrie privind o aşa-zisă legalitate a contractului încheiat de unitatea medicală cu firma Agrostar Experiment controlată de Gheorghe Pricopi.
Deşi Gabriel Oprişanu a trimis joi dimineaţă un comunicat de presă în care ar fi citat din raportul final de verificare, Mihai Ţâbuleac susţine că nu scrie nicăieri în concluziile corpului de control ceea ce a pus medicul între ghilimele.
„Regret să constat că umblăm în continuare cu dezinformări şi minciuni şi vă rugăm să nu cădeţi în această capcană”, a afirmat
şeful CJ. Controlul de la Psihiatrie s-a desfăşurat după o sesizare a deputatului Cătălin Buhăianu, care a vizat şi Maternitatea şi s-a terminat cu constatarea că ambele spitale au depăşit procentul de 70% de cheltuieli cu salariile din bugetul furnizat de Casa de Asigurări de Sănătate cu aproximativ 6-7% fiecare.
Se vorbeşte de posibilitatea demiterii lui Oprişanu
Chiar înainte de a primi un punct de vedere al juriştilor din subordine, Mihai Ţâbuleac şi-a creat deja o imagine despre contractul de asigurare unor cadre medicale şi personal auxiliar de către o firmă privată.
„Un contract care nu a urmărit altceva decât să eludeze încadrarea în acest procent de 70%. În acest moment dosarele sunt pe masa juriştilor. Le-am solicitat să le analizeze şi să vină la mine cu soluţiile corecte de valorifice. Dar până acum nu a tras nimeni concluzia că pentru ce s-a constatat acolo că la Psihiatrie, trebuie acordate felicitări, ci dimpotrivă (…). Dacă nu reprezintă un fals, cu siguranţă constituie o înşelătorie”, a arătat
preşedintele CJ, care a adăugat că nu exclude varianta demiterii lui Oprişanu în cazul în care aceasta va fi concluzia controlorilor:
„dacă va exista o propunere de încetare a încheiere a contractului de management înainte de termen, sigur că voi da curs”. (S.B.)
CITEŞTE COMUNICATUL LUI OPRIŞANU