Şedinţă fără precedent vineri dimineaţă la Consiliul Judeţean. O parte a aleşilor democrat-liberali s-au ridicat împotriva preşedintelui PD-L al CJ. Tonul l-a dat chiar fostul vicepreşedinte Cristian Achiţei. Pe tot parcursul întrunirii acesta a avut de obiectat şi comentat la adresa vicepreşdintelui Constantin Manolache, dar, culmea, l-a luat în vizor şi pe Mihai Ţâbuleac. Printre altele, Achiţei a obiectat asupra faptului că se iau bani de la activitatea de iarnă a Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri pentru a se plăti salariile la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) şi că şefii de la Orchestra Rapsozii Botoşanilor au fost practic obligaţi de conducerea CJ să semneze un act că renunţă la anumite fonduri. „Ferească Sfîntul să dea acm o ninsoare. Nu ştiu cum o să deszăpeziţi”, a afirmat Cristian Achiţei. Răspunsurile date de Mihai Ţâbuleac („este vorba de o economie deja efectuată, nu luăm nişte bani de acum încolo”) nu l-au satisfăcut, astfel încît şi-a continuat tirul. „Cînd aveaţi Curtea de Conturi în control astă vară şi stăteau pînă noaptea erau buni angajaţii Consiliului Judeţean. Acum de ce ne le daţi premiile?” l-a întrebat Achiţei pe Ţâbuleac. În final, acesta a anunţat că va cere demisia şi arhitectului şef al judeţului Viorel Ilisei, astfel încît a solicitat ca acesta să fie prezent la viitoarea şedinţă a CJ.
În aceste condiţii, atît Cristian Achiţei, cît şi o parte a consilierilor democrat-liberali, s-au abţinut ori au votat împotriva proiectului iniţiat de Mihai Ţâbuleac pentru alocarea banilor de salarii la DGASPC cu fonduri aduse de la celelalte instituţii ale CJ. Printre aceştia s-au numărat Rodica Huţuleac, Vasile Andrieş şi Radu Humelnicu.
„Cred că sunt unele reminiscenţe din campania electorală. S-au făcut cîteva confuzii. Noi am venit cu cîteva soluţii care sa rezolve măcar o parte din problemele salariale de la DGASPC, dar unii dintre consilieri au simţit nevoia să mai refuleze din ceea ce au mai păstrat din campanie electorală, însă sunt mulţumit că majoritatea consilierilor judeţeni au reuşit să facă diferenţa dintre treabă şi vorbă”, a comentat Mihai Ţâbuleac, care a adăugat că „sunt vaccinat” în ceea ce priveşte atacurile politice la care a fost supus.
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024