Declaraţii pline de subînţelesuri făcute joi de prim-vicepreşedintele PDL Botoşani. Mihai Ţâbuleac a vorbit în cadru oficial despre situaţia organizaţiei judeţene, făcînd mai multe afirmaţii ce lasă loc la interpretări. „Eu nu i-am văzut demisia, a fost însă o declaraţie publică şi bineînţeles că, dacă aşa a spus, înseamnă că aşa a făcut”, a spus democrat-liberalul despre retragerea lui Cătălin Flutur în condiţiile în care peste patru zile se împlineşte o lună de cînd aceştia şi-a anunţat demisia fără să se numească un şef interimar în locul său. „De ce nu se numeşte? Pentru că nici asta nu se rezolvă de la Botoşani, la fel ca şi proiectele de investiţii. Toate depind de OK-ul de la administraţia centrală, în speţa noastră, fiind vorba de politică, de la conducerea centrală”. Dar asta nu e tot. El şi-a exprimat şi nedumerirea faţă de faptul că şefii de la centru încă nu au pus un interimar. „Probabil că e o greutate foarte mare pentru că au prim-vicepreşedinte la Botoşani care este şi preşedinte de Consiliu Judeţean, dar eu ştiu de ce se gîndesc aşa de mult?” a încercat Ţâbuleac să găsească o explicaţie a tergiversării numirii unui şef la PDL Botoşani.
Acțiune „specială” în trafic: Un american, moldoveni și botoșăneni opriți de polițiști
Oana Sava
Jan 16, 2025
Amendă de 20.000 de lei și dosar penal pentru un botoșănean: CE avea ascuns în mașină
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Șoferiță prinsă pe bulevard la volanul unei mașini „fantomă”
Oana Sava
Jan 16, 2025
Tânăr pus la pământ, lăsat fără bani și telefon: Polițiștii au deschis un dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Începere proiect "DEZVOLTAREA MICROINTREPRINDERII PRINT NORD MEDIA SRL" - cod SMIS: 313855
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile