Spitalul Judeţean are patru preoţi. Aceştia lucrează cu forme legale, fiind remuneraţi pentru activitatea lor din bugetul unităţii. De fapt, toate unitățile medicale din judeţ au, în structura de personal, unul sau mai multe posturi pentru preoţi.
Al doilea cel mai mare din judeţ, Spitalul Municipal Dorohoi are un preot angajat, potrivit managerului interimar Emilian Vamvu, iar Spitalul de Recuperare „Sfântul Gheorghe”, de asemenea. Şi bolnavii din Spitalul de Pneumoftiziologie primesc vizite din partea unui preot, însă acesta, potrivit managerului Costel Daniel Buga, are contract de prestări servicii cu unitatea şi face voluntariat, nefiind plătit din banii unităţii spitaliceşti.
La Mavromati, aceştia sunt angajaţi tocmai de la comasarea care a avut loc în 2011. Unul din ei este acum în concediu fără plată, la cererea sa. „Înainte aveam unul, dar când ne-am comasat am preluat întregul personal şi nici de atunci nu cred că s-a gândit cineva să fie daţi afară. Nici nu avem de ce. Vă daţi seama, la cât de prost ne merge, mai dăm afară şi preoţi?”, a spus, mai în glumă, mai în serios, un cadru medical din spital.
În ceea ce priveşte activitatea lor, preoții care au contract de muncă fac vizite zilnice prin spital, în timp ce, cel de la Pneumoftiziologie merge acolo doar la cererea pacienţilor. Sunt alături de bolnavii grav, pe care încearcă să-i liniştească. Mai multe lucruri, părintele Daniel Dascălu, pe care l-am contactat, nu doreşte să spună, pentru că vorbele sale pot fi interpretate. A preferat să spună doar că „activitatea preotului într-un spital este una discretă”.
Chiar şi unii medici apelează la serviciile duhovniceşti, când au operaţii dificile sau când suferă alături de pacienţi internaţi. Însă nu vor să vorbească despre asta, e un subiect „sensibil”.
Nu de puţine ori, bolnavii ies din spital şi intră în lăcaşurile de cult de lângă. Aproape toate spitalele şi secţiile au în curte biserici. Incluzându-le şi pe acestea din urmă, potrivit Secretariatului de Stat pentru Culte, în judeţul Botoşani sunt 484 de biserici.
Preoţii din spitale sunt remuneraţi cu sume cuprinse între 1.200 şi 1.500 de lei.
Marian HOLDEA
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile