An de an, la festivitățile de deschidere, medicul Tamara Ciofu care se află la al doilea mandat de parlamentar, nu uită să treacă și pe la Colegiul AT Laurian care pare să i se fi lipit de suflet.
La fel s-a întâmplat și astăzi, la debutul anului școlar 2017 – 2018, când deputatul PSD a fost din nou prezent pe terenul de sport al liceului, afișând aceeași eleganță.
„Este o onoare să răspund invitației de a participa la acest deosebit eveniment și nu preget niciodată când am ocazia să fiu în mijlocul dv. să vă admir profesionalismul dlor profesori și pe voi, dragi elevi, să vă admir cât de dedicați sunteți în activitățile școlare. Nici nu e de mirare că acest palmares deosebit menționat de d-na director s-a întâmplat și există aici”,
Tamara Ciofu, deputat PSD
Parlamentarul le-a urat copiilor și cadrelor didactice să continue să încununeze de succes unitatea de învățământ, care nu este ferecată nici pe timpul vacanțelor.
”Liceul Laurian a avut porțile deschise. Ați avut o dinamică a proiectelor nemaipomenită. Nu se poate ca rezultatele școlare să nu reflecte implicarea în activitățile pe care cu deosebit entuziasm, distinsele cadre didactice le susțin și le promovează în cadrul Colegiului AL Laurian”,
Tamara Ciofu, deputat PSD
Deputatul Tamara Ciofu a părăsit festivitatea pentru a merge mai apoi la o altă unitate de învățământ.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Gabriela Erdic
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Împreună pentru un Viitor Mai Bun
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Grup de tineri adunat în fața unui magazin din Centrul Istoric: Unul dintre ei consuma alcool
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Sute de amenzi și aproape 50 de șoferi lăsați FĂRĂ permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024