Un botoșănean cu mari planuri de viitor are de trecut o cumpănă, ce este legată de consumul de droguri.
Tânărul Cătălin a fost prins în flagrant anul trecut aprilie în timp ce avea asupra sa 50 de grame de canabis, pentru consum propriu. El a fost cercetat de procurorii DIICOT de la Botoșani care l-au trimis în judecată pentru deținere de substanțe ilegale.
Băiatul este stabilit la Cluj unde a absolvit o facultate, la acest moment fiind masterand. Are planuri să-și deschidă o afacere proprie, unde va avea calitate de administrator și spune că regretă momentul de rătăcire pe care l-a avut anul trecut, cu drogurile.
„Recunosc fapta și o regret, îmi pare rău, a fost o greșeală puerilă, am venit lunar la Botoșani pentru ședințele care mi-au fost impuse, pentru a dovedi că sunt de bună credință”,
A spus botoșăneanul în fața judecătorului
A solicitat să fie judecat în procedură simplificată și a arătat că își recunoaște 100% vinovăția, astfel că poate beneficia de o reducere de o treime din pedeapsă. Și a mai fost de acord și să presteze muncă în folosul comunității, în cazul în care va fi găsit vinovat de instanță.
Procurorul DIICOT a fost de acord cu poziția tânărului, însă a cerut doar ca acesta să facă dovada, cu acte că a participat la un program de consiliere antidrog.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Țigări vândute unui minor, Tribunalul Botoșani a menținut amenda pentru patron
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Ofițerii de la „Anticorupție” au discutat cu personalul medical de la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
RAZIE la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, câțiva șoferi au fost ghinioniștii zilei
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Botoșănean amendat cu 90.000 de lei, comisarii de la „Mediu” i-au dat și PATRU avertismente
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile