Asupra atacatorului a fost dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.
La data de 21 martie 2024, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii tâlhărie calificată.
Din cercetări, a reieșit faptul că în noaptea de 14 spre 15 martie 2024, în jurul orei 3:00, în timp ce se afla în zona Pietonalului Unirii, prin folosirea violenței, ar fi deposedat victima, un tânăr de 23 de ani, de portofelul în care se aflau 400 de lei.
La data de 21 martie 2024, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința persoanei bănuită de comiterea faptei, prilej cu care au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace de probă.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și, ulterior, instanța de judecată a admis propunerea organelor judiciare și dispus arestarea preventivă, a acestuia, pentru 30 de zile.
(foto: depositphotos)
S-a făcut anunțul mult așteptat: CÂND intră banii pe cardurile de energie
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Morți de aproape 7 milioane de euro anul trecut la Botoșani
Ramona Lupu
Jan 14, 2025
Cum să alegi cele mai bune pompe de apă cu utilizări casnice și industriale
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Eficiența alimentelor versus pastilele pentru creșterea testosteronului
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Cum afectează stresul performanțele în sala de fitness și cum poți ajunge la o stare de bine
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile