Un tânăr a dat de necaz la Punctului de Trecere a Frontierei Stânca.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un tânăr cu dublă cetăţenie română – R. Moldova, care a prezentat la control un permis de conducere fals, întrucât cel obţinut legal nu putea fi folosit pentru a conduce microbuz transport persoane.
La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, un bărbat cu dublă cetăţenie română - Republica Moldova, V.D., în vârstă de 27 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes, înmatriculat în R. Moldova.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals total. Totodată, la verificări s-a stabilit faptul că tânărul a obţinut legal dreptul de a conduce, dar numai pentru categoriile B şi C, iar pentru microbuzul la volanul căruia se afla, avea nevoie de permis categoria D.
Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că intenţiona să se angajeze la o firmă de transport persoane, însă nu deţinea permis de conducere categoria D, fapt pentru care a apelat la o persoană pe care nu o cunoaşte, pentru a-i procura un alt permis de conducere, pentru toate categoriile, în schimbul sumei de 350 euro.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals şi fals privind identitatea.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024