Mihai Boariu avea doar 18 ani și toată viața înainte. Destinul lui însă s-a frânt brusc într-o nefastă noapte de 12 aprilie 2015, când a fost călcat de o mașină. A lăsat în urmă părinți îndurerați și o comunitate întreagă șocată de ceea ce s-a întâmplat.
Accidentul rutier a avut loc în comuna Călărași. Tânărul căzuse pe un drum din comună, fiind călcat de un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice și care nu l-a observat. Conducătorul auto a fugit de la locul tragediei. Au urmat apoi tot felul de anchete și expertize criminalistice care se fac în astfel de cazuri, iar într-un final șoferul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, modificarea stării locului accidentului, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Procesul a început la Judecătoria Botoșani, iar spre sfârșitul lunii mai a fost audiat Iulian B, șoferul vinovat de producerea acestei tragedii. Totodată, a fost prezentă și mama tânărului omorât.
În fața instanței, botoșăneanul care în prezent lucrează în Italia și-a recunoscut fapta și a povestit ce anume s-a întâmplat în acea noapte neagră de 12 aprilie 2015. I-a spus judecătorului că mai era cu alte persoane în mașină când s-a produs evenimentul rutier. Și a fugit de la locul accidentului întrucât, după spusele lui, s-a speriat foarte tare.
„M-am speriat de ce anume s-a întâmplat, am oprit după aproximativ 400 de metri, m-am întors pe jos la locul accidentului, am atins persoana vătămată constatând că era decedată și atunci m-am speriat și mai tare. Am luat bara ruptă și am plecat acasă la părinții mei”,
a mărturisit Iulian B.
Trupul băiatului a rămas în șanț.
În continuare, șoferul a relatat că după mai bine de o oră a revenit la locul accidentului, unde i-a găsit pe polițiștii făcând cercetări. A fost momentul când le-a recunoscut oamenilor legii că el a produs accidentul.
Totodată, el a precizat că a încercat să le dea membrilor familiei tânărului decedat o sumă de bani, însă nu au acceptat. Ce-i drept nu a făcut-o personal, ci printr-o rudă.
A fost momentul când Elena B. mama băiatului, prezentă în sală, a izbucnit.
”De ce nu ai venit direct la noi? Ai și tu copii și ai să vezi”, i-a spus plângând femeia.
Judecătorul i-a atras atenția să nu vorbească neîntrebată. Însă femeia, vizibil afectată, cu greu s-a putut stăpâni. I s-a atras atenția că va fi scoasă din sala de judecată dacă nu se potolește. De altfel, botoșăneanca nu a fost audiată la acest termen întrucât avocata ei nu era prezentă. A avut în schimb două întrebări pe care le-a adresat șoferului prin intermediul judecătorului.
1.Dacă l-a călcat o singură dată sau când s-a întors a doua oară la locul accidentului l-a călcat cu mașina din nou?
La această întrebare, bărbatul a precizat că a doua oară s-a întors pe jos nu cu mașina și prin urmare l-a călcat o singură dată.
2. Dacă el este vinovat de producerea accidentului sau era altcineva la volan?
Iulian B. a spus ferm că el este vinovat de producerea accidentului. În timp ce femeia tot striga că altă persoană care se afla în mașină ar fi vinovată.
La termenul următor i se va lua o declarație și mamei îndurerate. Femeia a solicitat despăgubiri, mai exact 15.000 de lei daune materiale reprezentând cheltuielile de înmormântare și 50.000 de euro daune morale.
Drept urmare, judecătorul i-a solicitat femeii să-i spună la termenul următor care sunt probele prin care va dovedi sumele solicitate ca despăgubiri.
Cert este că, indiferent de suma pe care o vor primi, doi părinți și-au pierdut pentru totdeauna fiul, iar toți banii din lume nu vor putea să îl înlocuiască pe băiatul lor.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024