Oamenii legii continuă cercetările în acest caz, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Tragedie, în această dimineaţă, pe un drum din Vaslui. Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit pe loc, după ce maşina pe care o conducea s-a înfipt într-un copac de pe marginea drumului, la Coroieşti.
Potrivit unor surse, cauza nenorocirii ar fi viteza excesivă şi lipsa de experienţă la volan.
În această dimineață, Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare și un echipaj specializat, la un accident rutier produs pe raza localității Coroiești, comuna Bogdănița.
"La fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip C2 aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad. În accident au fost implicate un autoturism și o persoană.La sosirea echipajelor de intervenție, la fața locului a fost găsit un autoturism avariat care a lovit un arbore de pe marginea drumului",
transmit reprezentanţii ISU Vaslui.
Pompierii l-au găsit pe tânărul de 20 de ani încarcerat și în stare de inconștiență.
Din păcate, după descarcerare, medicul de pe ambulanța SAJ a fost nevoit să declare decesul, scrie Observator. Şoferul era de loc din comuna Banca, judeţul Vaslui.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024