Tânărul a încercat să intre ilegal în România, unde spera să găsească un loc de muncă.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat și reținut un cetățean ucrainean care a încercat să intre ilegal în România, cu intenţia de a găsi un loc de muncă în ţara noastră.
În data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 03.00, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi - I.T.P.F. Iaşi au observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, o persoană care încerca să treacă frontiera de stat din Ucraina spre România.
Polițiștii de frontieră s-au deplasat în zonă şi au reținut persoana în cauză. În urma verificărilor efectuate și cercetării la fața locului, polițiștii de frontieră au stabilit că bărbatul are cetățenie ucraineană, este în vârstă de 21 de ani și a încercat să intre ilegal în România cu intenţia să găsească un loc de muncă.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
În cauză, se efectuează cercetări în comun cu autorităţile de frontieră ucrainene sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în baza acordului de readmisie încheiat între Uniunea Europeană şi Ucraina, cetăţeanul a fost preluat de autorităţile statului vecin.
Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024