Alte două persoane aflate în mașină au scăpat ca prin minune.
Un grav accident rutier a avut loc noaptea trecută în localitatea botoșăneană Blândești.
Un șofer de 22 de ani, aflat la volanul unui Opel, s-a izbit într-un cap de pod, din cauza vitezei neadaptată la condițiile de drum.
Se afla în mașină cu alte două persoane care au scăpat ca prin minune.
Tânărul, potrivit martorilor, a ieșit din mașină poticnindu-se, însă în mare parte din cauza băuturilor alcoolice. Cei din jur spun că mirosea foarte puternic a alcool.
A fost preluat de ambulanță și transportat la spital cu multiple traumatisme. Nu a putut fi încă testat alcoolcopic.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Mașina a fost ridicată pe platforma de SOS Botoș0ni si dusă la un service specializat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Răbdarea este o virtute: Un român a obținut permisul după 7 ani de încercări eșuate
Redacția Botoșăneanul
Jan 25, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 25, 2025
Salariile nu vor mai fi un secret: Ce aduce transparența în piața muncii
Redacția Botoșăneanul
Jan 25, 2025
Pensionarii mai pot aștepta indexarea, prioritate au angajații Ministerului Muncii
Redacția Botoșăneanul
Jan 25, 2025
Botoșănenii deschiși la digitalizare își primesc pașaportul acasă gratis - VIDEO
Ramona Lupu
Jan 25, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile