Botoșăneanul ucis avea 30 de ani.
Patru fraţi din judeţul Vaslui au fost arestaţi luni, 31 august, pentru o crimă comisă la sfârşitul săptămânii trecute, în urma unui scandal de proporţii ce a semănat teroare printre localnici, scrie Adevărul.
Tribunalul Vaslui a dispus arestarea pentru 30 de zile a fraţilor Victor Ion Maftei, Valerică Andrei Maftei, Cătălin Maftei şi George Maftei din localitatea vasluiană Epureni, care în noaptea de 28/29 august au ucis un tânăr de 30 de ani, din Botoşani, ce locuia în judeţul Vaslui.
Crima s-a produs pe fondul confruntării a două tabere rivale, care în urmă cu două săptămâni au avut o altă altercaţie violentă pe raza comunei Zorleni. Bătuţi, cu capetele sparte, tinerii din Zorleni, supăraţi că poliţiştii nu au luat măsuri împotriva agresorilor, au decis să-şi facă singuri dreptate. Astfel, în noaptea de 28/29 august s-au îmbarcat în mai multe maşini şi au plecat, înarmaţi cu arme albe, în satul fraţilor Maftei (cunoscuţi opiniei publice drept ”fraţii Dinamită”). De-a lungul anilor, cei nouă fraţi din familia Maftei au stârnit teroare printre localnicii din sat şi comunele vecine, fiind recunoscuţi pentru agresivitatea lor ieşită din comună. În urma confruntării de la sfârşitul săptămânii trecute, unul din grupul tinerilor din Zorleni a fost lovit cu securea, iar cadrele medicale sosite la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea sa.
Mai mulţi localnici au sunat în noaptea respectivă la 112, speriaţi de amploarea violenţelor. ”
`Au fost mai multe apeluri la 112 referitor la acest caz, ultimul fiind la orele 23.41. Am fost sesizaţI că undeva pe un drum la ieşirea din satul Horga se află un bărbat căzut, posibil decedat. La faţa locului a fost dirijat un echipaj de Ambulanţă care a constatat decesul bărbatului. Cercetările în cauză au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, fiind vorba de o infracţiune de omor”,
au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.
De-a lungul anilor, fraţii Maftei din comuna Epureni au fost vizaţi de o multitudine de dosare penale, pentru infracţiuni de loviri, distrugere, ameninţare etc. De fiecare dată au scăpat cu pedepse derizorii, în ciuda antecedentelor penale. Deşi erau cunoscuţi drept băieţii răi ai comunei, în apărarea fraţilor Dinamită a sărit oameni de prim rang ai comunităţii: primarul, învăţătorul din sat. Caracterizările acestora, prin care erau prezentaţi drept nişte băieţi buni, civilizaţi, liniştiţi, au cântărit decisiv în stabilirea pedepselor. În ultimele două dosare, soluţionate de Judecătoria Bârlad, în 2017, respectiv 2018, trei dintre fraţii Dinamită, trimişi în judecată pentru loviri, ameninţare şi distrugere au fost condamnaţi cu câte o amendă penală de 2.000 de lei, respectiv 3.000 de lei pe care nu le-au achitat nici până în prezent.
Click AICI pentru continuarea articolului
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
MM Stoica a găsit vinovatul pentru eșecul cu Botoșani: Mai avea puțin și ducea zidul în poartă
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024