O nouă acțiune a polițiștilor soldată cu mai multe amenzi.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 294, în comuna Avrămeni, un autoturism condus de un tânăr, de 33 de ani, din comuna Manoleasa.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
La data de 10 iunie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, cu sprijinul celor din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 80 de persoane, au fost controlate 74 de autovehicule și au fost verificați 12 bicicliști, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 7.000 de lei.
Totodată, au fost reținute 4 permise de conducere și au fost constatate în flagrant delict, două infracțiuni.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024