Grupul de tineri a fost observat pe camerele de supraveghere din zonă.
În intervalul 11 - 13 octombrie 2024, polițiștii locali din cadrul Serviciului Dispecerat care monitorizează camerele de supraveghere din municipiu, cu ocazia îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 155/2010 – Legea Poliției Locale, au observat o serie de evenimente sau încălcări ale prevederilor legale precum:
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00:00, la intersecția străzilor Cuza Vodă cu Marchian a fost observat un grup de tineri aflați în stare de ebrietate, iar unul din ei prezenta o plagă deschisă și sângera în zona capului.
Polițistul local din Dispecerat, a direcționat în zonă patrula mobilă a Poliției Locale, care a constatat că cele transmise se confirmă și a fost apelat Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) pentru a acorda îngrijiri medicale tânărului.
Valeriu Iftime: Nu suntem aici pentru campanie, nu suntem doar în trecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Doi bărbați din Botoșani bătuți cu bâta, pumnii și picioarele: Agresorii, trimiși în judecată
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
DRPD Iași, mesaj pentru șoferi după prima ninsoare: Vremea se va înrăutăți în această noapte
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024