Polițiștii continuă cercetările.
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 31 de ani din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în luna iulie 2020 ar fi pătruns, fără drept, într-un autovehicul și ar fi distrus elementele din plastic din habitaclu, creând un prejudiciu de 200 de lei.
Tânărul a fost introdus în Centrul de reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să se dispună măsuri procedurale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Apă oprită pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii
Oana Sava
Nov 25, 2024
FC Botoșani egalată pe final în derby-ul Moldovei – VIDEO
Oana Sava
Nov 25, 2024
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024