A jucat fotbal feminin, cântă la chitară, a practicat karate și țintește spre o poziție de comandă în Armata Română.
Teodora Avasiloaie este din Darabani și spune că nu se simte diferită de elevii care doresc să facă performanță, cu toate acestea ceva o deosebește de colegii ei de generație. Este o fire perseverentă, dispusă să lupte împotriva clișeelor, pregătită să calce pe cărări nebătătorite, cu obiective clare ce țintesc sus de tot.
A fost admisă cu prima medie la specializarea Logistică de la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”, după ce a absolvit cu brio Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare" Câmpulung Moldovenesc.
Fetița cu privirea strălucitoare a plecat din Darabani, elevă fiind, pentru a ajunge departe, și are toate calitățile pentru a-și îndeplini visurile.
Cei de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare" Câmpulung Moldovenesc au publicat pe pagina lor de Facebook o postare în care au lăudat performanța ta de a fi admisă de pe prima poziție la specializarea Logistică de la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. Ne poți spune cine este Teodora Avasiloaie, eleva din spatele acestei performanțe?
- Teodora Avasiloaie nu se diferențiază cu mult de orice elev care aspiră spre performanță și dorește să aibă rezultate satisfăcătoare pe toate planurile. Totuși, tind să cred că ambiția și tăria de caracter sunt trăsături care mă individualizează și pe care le-am exploatat la maxim în acești 4 ani de liceu pentru a ajunge la performanța actuală.
Cine sau ce te-a făcut sau convins la finalul clasei a VIII-a să optezi pentru Liceul Militar?
- Liceul Militar era, de mică, un vis pentru mine, având-o ca model pe verișoara mea ce a urmat, de asemenea, cursurile acestei instituții. Ajungând în clasa a VIII-a, am descoperit că Liceul Militar nu este obișnuit celorlalte licee, promovând un sistem de educație la care sunt adăugate ordinea și disciplina, demnitatea, dezvoltarea personală, munca în echipă cât și posibilitatea de a te dezvolta ca lider, calități ce m-au convins, ca în final, aceasta să fie alegerea mea.
Cum ai reușit să împaci studiul cu orele de exerciții militare?
- Trebuie să recunosc că la început a fost puțin dificil să îmbin perfect aceste două constante ale vieții elevului de liceu militar, dar odată ce mi-am dat seama că ele se află într-o relație de coexistență și interdependență continuă, am realizat că ce trebuie să fac este să le privesc ca pe un întreg, să le integrez în egală măsură în viața mea de zi cu zi. Astfel am găsit plăcere în orele de exerciții militare, chiar dacă asta însemna să depun mai multă muncă în ceea ce privește studiul, sau poate uneori chiar să rămân în urmă.
Mai este posibil în ziua de astăzi să intri la o universitate de prestigiu fără meditații în privat?
- Da, este posibil, însă cu foarte multă muncă și încredere în forțele proprii, un program organizat riguros, determinare și ambiție.
De ce această specializare Logistică militară și nu ai ales una dintre armele/specializările tradiționale?
- Consider că această specializare mă poate conduce mai aproape de ceea ce vreau pentru viitorul meu, iar faptul că nu este ceva tradițional aduce un bonus satisfăcător reușitei mele, deoarece mereu am încercat să mă sustrag “efectului de turmă”.
În afara orelor de școală și studiu, ce altceva îți place să faci?
- Îmi place să-mi petrec timpul citind, jucând diferite sporturi (am fost membră a clubului de Karate din Darabani, cât și a echipei de fotbal feminin din Colegiu), cântând la chitară.
Unde te vezi activând și în ce poziție după terminarea studiilor superioare?
- Pentru început, voi fi încadrată ca ofițer de logistică într-o unitate militară la alegere. Pe parcurs, iau în calcul absolvirea unor studii de masterat pentru a avea o poziție de comandă în cadrul armatei.
Declarația zilei 15 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
„Salonul de toamnă”, expoziție de pictură și grafică organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
BLOCADA la Bucecea: Polițiștii n-au găsit niciun șofer băut
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024