La o distanță de aproape două săptămâni de zile de la promovarea concursului pentru funcția de director al Casei Județene de Pensii, noul șef de instituție s-a prezentat la serviciu.
Cristina Anton a venit în această dimineață la birou, fiind prima ei zi de muncă la Casa de Pensii.
”Este prima zi de muncă, după depunerea jurământului pentru intrarea în corpul funcționarilor publici. Numirea a venit la data de 1 mai, vineri am depus jurământul. Am venit cu gânduri bune, spun eu, în sensul în care îmi doresc un management de calitate în ceea ce privește conducerea acestei instituții și mai ales o relație bună cu personalul dar în primul rând cu publicul”,
Cristina Anton, director executiv CJP Botoșani
În premieră, directorul promovat prin concurs a depus jurământul la sediul Casei Naționale de Pensii. Lucru care s-a întâmplat vineri.
Iar întârzierea emiterii ordinului de numire pe funcție a Cristinei Anton a fost cauzată de concursul de la Cluj unde nota de la interviu a fost contestată. Președintele Casei Naționale a așteptat finalizarea tuturor concursurilor, pentru a emite ordine pentru toate județele.
În cazul Botoșaniului, la concurs s-a prezentat un singur candidat care, se pare că nu a avut nevoie să fie funcționar public, după ce au intervenit o serie de modificări la criteriile de înscriere.
”Postul a fost scos la concurs pe recrutare, iar legea funcționarului public dă voie persoanelor care nu sunt funcționari să participe. Legea dă voie, aici este recrutare. Eu am mai lucrat la Direcția Județeană de Sport, am fost director adjunct și am mai lucrat la cabinetul dlui deputat Andrei Dolineaschi”,
Cristina Anton, director executiv CJP Botoșani
Dorohoianca din fruntea Casei de Pensii a fost director adjunct la Direcția Județeană de Sport și Tineret (DJST) în perioada 2008 – 2010, pentru ca ulterior, în intervelul 2012 – 2016 să fie consilier la cabinetul parlamentar al lui Andrei Dolineaschi.
Are 33 de ani și a absolvit Facultate de Științe Politice Administrative și Comunicare la Cluj Napoca în anul 2005. Deține două mastere pe comunicare managerială și resursă umană, la București.
Cristina Anton este membru PSD.
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024