Noaptea trecută încă un tânăr din Botoșani a murit în accident rutier. Avea doar 23 de ani și o viață întreagă înainte.
Bogdan D. era tatăl unei fetițe care are în jur de doi anișori. Trăia în Săveni alături de tânăra cu care și-a conceput fiica și păreau să fie o tânără familie liniștită.
Noaptea trecută, destinul său avea să fie frânt de accidentul rutier în care a fost implicat alături de un prieten în vârstă de 19 ani. Bogdan a murit pe loc, amicul lui se află în stare critică la spital.
Tragedia s-a produs noaptea trecută pe raza localității Vlăsinești, din județul Botoșani.
La locul accidentului au ajuns două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare și ambulanța SMURD, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, dar și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.
Mașina în care se aflau cei doi tineri s-a izbit într-un cap de pod.
Bogdan a fost scos din mașină de martorii accidentului, iar pasagerul de pe scaunul din dreapta față era încarcerat. Pompierii l-au scos din autoturism, acesta fiind preluat de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ).
Conducătorul auto era inconștient. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de medici s-a declarat decesul.
Bogdan era din Săveni iar dimineață cei care îl cunoșteau s-au trezit în șoc. Mai ales partenera sa de viață care a scris câteva rânduri pe o rețea de socializare:
„Doamne, de ce mi l-ai luat? Puiul meu, ce mă fac eu fără tine?”
Prietenii tânărului sunt de asemenea șocați de moartea lui:
„Colegule, prietene îmi pare rău că ai plecat așa devreme
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024