Ştefan Florescu (24 de ani) sau „băiatul cu mingea“ din Botoşani a revenit pe scena „Românii au talent“ mai pregătit şi mai determinat să câştige, după ce în 2011 a ajuns în finala primului sezon.
În ultimii şase ani, Ştefan a continuat să se antreneze şi a pornit într-o aventură memorabilă, spectacole sale stradale susţinute prin Europa devenind virale pe internet.
Ce te-a determinat să participi din nou la „Românii au Talent“? Simţi că de data aceasta ai şanse mai mari la marele premiu?
Ştefan Florescu: În primul sezon, când am fost la „Romanii au Talent“, consider că m-am grăbit. Nu eram suficient de pregătit, fiind încă la un nivel scăzut de experienţă. Dacă mai aşteptam câteva sezoane, şansele mele de a câştiga ar fi fost foarte mari. Acum doi ani mă îngrăşasem, ajunsesem la aproximativ 90 kg, iar un post de televiziune a publicat un articol în care m-a atacat foarte dur, spunând că nu mai am ce căuta în lumea sportului şi că nu voi mai fi niciodată ce am fost. Asta pot spune că a fost sursa de motivaţie pentru mine deoarece am vrut să demonstrez că nu s-a terminat încă. De atunci până acum am slabit 25 kg iar ultimul an a fost şi cel mai bun din viaţa mea. Am progresat enorm în Freestyle Football şi acum am decis să revin la „Românii au Talent“ pentru a arata tuturor acest lucru. Dacă ţin cont de experienţa de la Cluj (cea care nu se vede pe camerele de filmat) consider că am şanse mari anul acesta. Cel puţin doi dintre cei care mă apreciază au primit şi butonul auriu.
Cum s-a schimbat viaţa ta după prima apariţie la „Românii au talent“?
Prima apariţie în show-ul „Românii au Talent“ mi-a schimbat viaţa parţial. În prima parte am crezut că voi avea spectacole şi că voi fi celebru. Asta a durat puţin timp, iar apoi lumea a început să mă uite şi spectacolele să fie tot mai rare. Totuşi, experienţa căpătată a contat. A fost un început al meu, iar rutina care o folosisem în semifinale în perioada aia a fost una din primele spectacole de freestyle football sincronizate pe muzică din lume şi m-a ajutat să iau locul 3 la campionatul mondial din acel an.
Ai spus că în toţi aceşti ani ai mers prin Europa, făcând reprezentaţii stradale. Cum a fost pentru tine toată această perioadă, cum te-ai descurcat şi ce ai învăţat din această experienţă?
De spectacole stradale m-am apucat acum doi ani. A fost cea mai bună decizie din viaţa mea. Experienţa căpătată m-a ajutat să evoluez foarte mult. Acum sunt mai cunoscut în străinatate decât în România şi pe lângă spectacolele stradale sunt invitat la diverse evenimente. Am chiar acum chemări din Portugalia, Filipine, Spania (Barcelona) şi Elveţia. Nu vă imaginaţi că fac spectacole stradale pentru a supravieţui de pe o zi pe alta. În zilele când fac show-uri, sute de persoane mă privesc.
Imaginaţi-vă că la 100 de oameni pe show, eu repetând asta de peste 30 de ori într-o zi, sunt mii de oameni care mă privesc, aplaudă şi recompensează. Câteva clipuri cu mine au ajuns virale pe internet. Unul din filmuleţe are 25.000.000 vizualizări prin Spania şi Mexic. Aceeaşi filmare este postată pe o pagină din România şi a devenit virală prin Filipine, Vietnam şi Malaezia, ajungând la peste 11.000.000 vizualizări. Satisfacţia cea mai mare în spectacolele stradale este când începi, neştiind ce va urma. Trecători, nimeni nu te cunoaşte, iar tu ai 5 minute să îi aduni, să îi uimeşti şi să-i faci să te ţină minte. Când acei oameni te aclamă, e o bucurie enormă. Pentru că aici nu contează imaginea pe care ţi-o oferă televiziunea. Pun pariu că majoritatea vedetelor care apar la televizor n-ar putea face asta. Deoarece acolo, pe stradă, într-o ţară străină, porneşti de la zero.
Ai şi un plan de rezervă în caz că nu vei reuşi în această zonă de entertaiment?
Nu am un plan de rezervă deoarece sunt foarte încrezător în planul meu principal. Vreau să fiu celebru. Vreau ca întreaga lume, nu doar România, să vadă ceea ce pot face. Şi sunt sigur că voi reuşi, chiar dacă va trebui să muncesc ani fără întrerupere.
Cum ai început să faci aceste acrobaţii cu mingea? Ai învăţat totul singur?
Am început să practic Freestyle Football de peste 8 ani de zile, când am văzut o reclamă cu Ronaldinho la televizor. Pe atunci era doar o joacă şi nu ştiam că asta va deveni job-ul meu. Apoi am aflat că este un sport foarte complex în care există multe competiţii şi care este în creştere mare de popularitate peste tot în lume. M-am antrenat mai tot timpul singur deoarece în România nu sunt mulţi freestyleri. Luna trecută m-am antrenat special în cantonament în Albania, alături de prietenul meu Fabian Duro, campionul Albaniei la freestyle football şi unul dintre cei mai buni freestyleri din lume. Îmi este alături în pregătirile mele pentru „Românii au Talent“.
Familia te susţine în ceea ce vrei să faci? Ce pot să vă spun despre familie?
Provin dintr-o familie săracă. Părinţii mei au divorţat când eram mic, dar ţin legătura cu amândoi şi ambii mă iubesc şi mă susţin moral mereu. Financiar nu au cum să mă susţină, dar încerc să îi ajut eu pe ei cât pot. Totuşi, nu vreau să înaintez în subiectul ăsta pentru că vreau ca lumea să mă vadă şi să mă voteze la această emisiune pentru munca mea, nu pentru alte motive.
Care e cel mai mare vis al tău?
Visul meu este să ajung faimos. Să mă ştie o lume întreagă pentru ceea ce fac şi să mă aprecieze. Iar în momentul când ajung la cea mai mare performanţă a vieţii mele, să port cu mândrie culorile României.
(Sursa: Adevărul)
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024