A pornit de la un tractor și 20 de hectare de teren. Pasionat de mic de afacerea familiei, nu s-a apucat de treabă până nu a trecut și prin facultatea care l-a pregătit pentru agricultura de performanță.
Absolvent al Colegiului Economic din Botoșani și al Facultății de Agricultură din Iași, Cosmin George Calistru a reușit anul acesta să-și modernizeze ferma și astfel să își mărească șansele de a accede către agricultura de calitate.
Ferma vegetală a familiei a început activitatea în anul 2005, în comuna Avrămeni, județul Botoșani.
Atunci aveau doar un singur tractor U650 și o suprafață de teren de 20 ha. În prezent, cultivă o suprafață de aproximativ 350 ha, cu o gamă de utilaje performante.
”Anul acesta am reușit să-mi modernizez ferma cu spații de depozitare a cerealelor, chiar dacă a fost destul de costisitor. Ferma încă este într-o continuă dezvoltare și mă gândesc ca peste ani să accesăm fonduri europene, pentru a putea dezvolta și mai mult ferma. Eu am ales acest domeniu, deoarece mă pasionează încă de mic copil, iar urmând cursurile la Facultatea de Agricultură, am acumulat o serie de noțiuni despre ceea ce înseamnă agricultura și cum să faci față situațiilor critice, de stres”, a mărturisit Cosmin Calistru, absolvent al Facultății de Agricultură din cadrul Universității Științele Vieții Iași.
(Foto: Universitatea Științele Vieții Iași)
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024