Târgul Regional de Zootehnie, Utilaje Agricole și Produse Tradiționale organizat de 16 ani la Botoșani a fost deschis oficial de oamenii cu funcții ai județului.
Deschiderea oficială a fost programată pentru ora 13:00 când la porta principală a Stațiunii de Cercetare de la Popăuți au început să se adune grupările politice, în principal PSD și PNL.
Participanții au ținut cont de cerințele organizatorilor de a nu face campanie electorală la târg, astfel că nu au fost observate însemne politice, eșarfe, tricouri sau sigle de partid pe niciunde.
Echipa liberală a lui Valeriu Iftime a optat totuși pentru tricouri albe care practic nu transmit neapărat un mesaj politic.
Unii dintre liberali aveau „mândru că sunt moldovean” inscripționat pe tricouri cu trimitere la gafa făcută de liderul național al celor de la PSD.
Primii care au ajuns la intrare au fost social democrații în frunte cu Doina Federovici, parlamentarii, directori și consilieri județeni sau locali dar și cu primarul municipiului reședință, Cosmin Andrei.
Nu s-au grăbit să intre și au așteptat câteva minute pentru ca traficul să-i permită și lui Valeriu Iftime să ajungă la locul de întâlnire. Când grupul s-a întregit, fost dat startul turului stațiunii, nu înainte de a se servi tradiționala bucată de colac și țuică naturală.
Cana de lut în care a fost servit președintele Camerei de Comerț, Valeriu Iftime s-a spart după ce a fost golită: „să fie cu noroc” a spus afaceristul care s-a amuzat și a continuat că astfel probabil s-au dus și ghinioanele.
Oficialitățile s-au oprit la standuri și au discutat cu comercianții, au gustat din produsele oferite, au vizionat premieri de berbeci și ovine după care au ajuns la scenă pentru partea de discursuri.
Vom reveni cu mai multe detalii de la evenimentul de amploare de la Popăuți care a strâns mii de participanți în cursul zilei de 12 mai 2024.
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile