Ineditul acestei ediţii vor fi momentele artistice susţinute atât în deschiderea târgului, cât şi în celelalte zile ale târgului, de interpreţi de muzică populară, tineri şi copii din judeţul Botoşani.
Pietonalul Unirii va fi şi de această dată locul de organizare a expoziţiilor cu vânzare ale meşterilor populari invitaţi.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, organizează, în perioada 25 februarie - 1 martie 2022, ediția a XII-a a Târgului Mărțișorului.
Mărțișorul obiect ritual de veche tradiție, se confecționa din două fire răsucite de lână colorată, albă și neagră, albă și albastră sau albă și roșie, era făcut cadou în ziua din luna martie, când apărea pe cer Luna nouă.
În cadrul târgului vor participa meșteri populari din județul Botoșani, Suceava și Iași. Pe lângă mărțișoarele confecționate din șnurul tradițional, firul răsucit: alb-roșu, alb-negru, în funcție de meșteșugul pe care îl desfășoară meșterii și participanții, se vor respecta anumite exigențe impuse de criteriile estetice promovate cu mult timp în urmă de către comunitățile rurale care reușeau să confecționeze aceste talismane în funcție de eposul moldav, de datinile și de credințele existente.
Cei interesați își vor putea achiziționa mărțișoare cu simboluri vechi: mărțișoare din lemn cu reprezentarea rozetei, care simbolizează soarele, cel fără de care nu am putea trăi mișcare veșnică, viața veșnică; mărțișoare confecționate din sfoară, mărțișoare din piele, mărțișoare care vor include motive caracteristice spiritualității românești (Baba Dochia, fiul Babei Dochia, etc.), simboluri precum: gărgărița, buburuza, coșarul, ghiocelul, etc., acestea devenind deja tradiționale în timp.
Cu o zi înainte de deschiderea oficială a târgului, pe 24 februarie 2022, începând cu ora 15.00, se va organiza în Sala Mediatecă un atelier de lucru în cadrul căruia, prin prezența meșterului popular Silion Georgeta, din Tocileni, județul Botoșani, se vor face demonstrații.
Scopul acestui atelier este de a stârni curiozitatea tinerilor și cetățenilor care apreciază obiceiurile, tradițiile și cultura românească, oferindu-le posibilitatea de a afla mai multe detalii despre confecționarea și legendele mărțișorului. Totodată, scopul atelierului este de a conștientiza faptul că mărțișorul este transmis din generație în generație, de la străbuni, având obligația morală de a-l prețui, de a-l revitaliza și de a-l propulsa spre viitor. Prin acest atelier ne dorim să scoatem în evidență funcțiile de bază: apotropaică, ciclică, agrară, etc., care au fost substituite de funcțiile adiacente precum cele estetice și decorative.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024