Evenimentul a ajuns la cea de-a a XVII-a ediție organizată la Botoșani.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani, organizează în perioada 10-12 mai 2024, Târgul Meșterilor Populari, ediția a XVII-a.
În acest an sunt așteptați la Botoșani 84 de meșteri populari din județele: Botoșani, Suceava, Iași, Vaslui, Neamț, Argeș, Mureș, Prahova, Covasna, Maramureș, Harghita și Republica Moldova.
Târgul Meșterilor Populari se va desfășura pe Pietonalul Unirii din Botoșani, iar deschiderea oficială va avea loc în ziua de 10 mai, începând cu ora 12:00. Botoșănenii și oamenii iubitori de cultură și de frumos, se pot bucura în aceste zile de diferite expoziții de meșteșuguri tradiționale, ateliere demonstrative, expoziții de icoane pe lemn, expoziții de sculptură în lemn, expoziții de artă plastică - univers patriarhal.
Tot în ziua de 10 mai, începând cu ora 13:00, în incinta Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, sala Bibliotecii de Limbi Străine, va avea loc lansarea cărții „Ramuri de salcie”, editura Doxologia, autor Dr. în Filologie, Lucia Olaru Nenati. Cartea va fi prezentată de părintele Partenie Apostoaie, jurnalistul Traian Apetrei și regizorul Constantin Adam.
În cadrul acestei lansări de carte, Mariana Ichim Hodan, va interpreta două melodii. Holul Casei Văsescu, care găzduiește mai multe instituții de cultură, va găzdui, din ziua de 10 mai, timp de câteva săptămâni, și expoziția pictorului Marcel Alexa. În perioada 10-12 mai, pe Pietonalul Unirii, botoșănenii sunt invitați și la momentele artistice susținute de:
10 mai – ora 16:00
Iustina Lipovanu, Gabriela Asimionesei, Denisia Sănduleac, Didi Cojocaru, Delia Ciubotariu, Mihai Asăvoaie;
11 mai – ora 15:00
Gabriela Dumitriu, Alessia Maxim, Denisa Măntăluță, Cosmina Lupu, Sorina Avasiloaie, Ionela Prîsniac;
12 mai – ora 15:00
Andreea Târnaucă, Sara-Antonia Gavril, Șerban Ilaș, Anda Hîrjoi, Anastasia Ailoaie, , Maria Dandea Frunică și Iulian Vasilache.
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024