Cea de-a XVI-a ediție a Târgului Meșteșugarilor organizat an de an la Botoșani s-a deschis astăzi într-un ton de vreme caldă, fiind prima zi cu soare după o săptămână încărcată de ploi și vânt.
Deja, până la ora 12:00 când a fost programată deschiderea oficială, sute de botoșăneni se plimbau printre căsuțele amplasate pe Pietonalul Unirii pentru a admira exponatele meșteșugarilor sau pentru a cumpăra obiecte pe care le-au considerat a fi utile.
Evenimentul a fost deschis de Iustina Cenușă, directorul Centrului de Creație și Daliana Bejan, referent în cadrul instituției care mai apoi au dat cuvântul invitaților, în mare parte social democrați, cu mici excepții.
Au fost prezenți senatorul Lucian Trufin, Doina Federovici, președinte al Consiliului Județean, împreună cu vicepreședintele Dorin Birta, subprefectul Paula Berențan, viceprimarul Liviu Toma precum și directori din cultură, respectiv Aurel Melniciuc, de la Muzeul Județean, Dan Doboș de la Rapsozii Botoșanilor și Dănuț Huțu de la Direcția de Cultură.
„Sunt cred că 80 de meșteri populari prezenți și ne bucurăm că de la an la an acest târg rivalizează cu cele mai mari județe din țară. Și pentru acest lucru este de datoria noastră să le mulțumim și să ne înclinăm în fața acestor păstrători ai tradiției noastre populare, pentru că fără ei practic viața noastră nu ar avea sens”,
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani
Ulterior luărilor de cuvânt, invitații prezenți au vizitat căsuțele cu exponate și au socializat cu meșteșugarii care au fost răsplătiți cu diplome din partea organizatorilor.
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024