A doua ediţie a Târgului ONG s-a deschis oficial duminică la amiază. 20 de asociaţii şi fundaţii din Botoşani şi-au amenajat standuri în corturi special montate lângă fântâna arteziană din parcul Mihai Eminescu. Manifestarea pusă la cale de Asociaţia B-Right Media împreună cu “Estuar” şi “Vis de artist” îşi propune să dea posibilitatea organizaţiilor neguvernamentale de a-şi prezenta activităţile şi serviciile la care instituţiile sau agenţii economici pot apela la nevoie.
Iniţiativa a adunat la ora 12:30 în jurul a 200 de tineri, copii şi adulţi care consultă oferta ONG-urilor participante. Startul manifestării l-a dat viceprimarul Cătălin Alexa.
“Este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei, noi în fiecare an finanţăm nerambursabil ONG-urile. Sunt multe ONG-uri care aplică pentru aceste finanţări. De altfel, la câţi aplică ar fi trebuit să avem o participare mult mai mare, dar asta e situaţia. E bine şi aşa pentru că, de la an la an, tot creşte acest târg de ONG-uri. Înseamnă foarte mult şi pentru noi în calitate de edili înseamnă implicare din partea dvs., din partea cetăţenilor şi fără implicare şi comunicare cu cei care vremelnic suntem factori de decizie ai municipiului n-am putea să facem lucru mai bune şi mai frumoase pentru Botoşani”, a spus de pe scenă
viceprimarul Alexa. La târg a fost lansat oficial şi
“Catalogul ONG 2011”, o publicaţie care prezintă toate asociaţiile şi fundaţiile cu activitate din Botoşani.
Târgul durează până până spre seară
Manifestarea se va întinde până spre seară şi include, printre altele, un workshop de dans coordonat de Robertino, fostul coregraf al trupelor 3rei Sud-Est şi Animal X, o tombolă, o demonstraţie de arte marţiale marca “Dao”, precum şi mai multe reprezentaţii ale interpreţilor de la “Vis de Artist”. În afară de ONG-urile menţionate, la acţiune sunt prezente cu standuri Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor – Centrul Europe Direct, Agents of Change Podriga, Asociaţia Culturală Cheia Sol, Asociaţia Culturală Nicolae Iorga, Asociaţia Cultural-Artistică Arlechin, Asociaţia Judeţeană a Orgnizatorilor de Evenimente, Asociaţia pentru Copii şi Tineret cu Cerinţe Educative Speciale “Împreună vom reuşi”, Asociaţia pentru Protecţia Animalelor ADOR, Asociaţia IHTIS, Asociaţia pentru Copii Il Girotondo, Asociaţia Şcoala şi Familia, Crucea Roşie, Fundaţia Hand of Help, Fundaţia Ştefan Luchian, Organizaţia Tineretului Liber, Clubul DAO, Asociaţia “Ne trebuie speranţă”. Un stand şi-a amenajat chiar şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean, în care sunt prezentate diverse material de prevenire a infracţionalităţii.