Era un loc frecventat de botoșăneni cu copii deși activitatea comercială efectivă nu era înfloritoare.
Târgul ad-hoc se preta mai degrabă conceptului de expoziție de animale domestice de tot felul, de la păsări la iepuri, căței sau pisici.
Putea fi observat în fiecare duminică în Centrul Istoric al municipiului reședință.
Doar că de o perioadă animalele și stăpânii lor au dispărut, iar de această dispariție s-a interesat în Consiliul Local liberalul Andrei Amos.
„Era o oportunitate și pentru botoșăneni și aceste ființe să socializeze, pentru copii să mângâie un iepuraș sau un cățel, pentru agenții economici din zonă să facă încasări în acea zi, poate s-a schimbat locația sau poate este un alt motiv”,
Andrei Amos, consilier local PNL
A primit răspuns pe loc din partea primarului care i-a explicat decizia de a trimite Poliția Locală în zonă pentru oprirea acestui fenomen.
„La Botoșani nu avem autorizat un târg de animale, am primit și eu solicitări, știam că voi primi, după ce am transmis Poliției Locale, și dlui viceprimar să ne ajute și să acționeze în această direcție. Dl Toma, cel care coordonează Poliția Locală, au avut dialog și duminica trecută cred că au fost acolo și au încercat să facă ordine”,
Cosmin Andrei, primar
Mai mult, asociațiile pentru protecția animalelor au sesizat că în fiecare duminică, cei care aduceau animale în Centrul Istoric le abandonau la ghenele de gunoi din zonă.
„După ce vin cei care vând câini și pisici, nu reușesc să vândă aceste animale le abandonează acolo și sunt mereu solicitați să vină la ghena de gunoi pentru că au rămas câini și pisici în fiecare dimineață. Și atunci, cu aceste verificări, cred că sunt normale și nu este corect ca în centrul orașului să avem un comerț din acesta, care nu mai este civilizat și de actualitate”
Cosmin Andrei, primar
În Botoșani există magazine de profil care comercializează legal animale de companie, așa cum prevede legislația din domeniu.
Primarul a arătat că în vremurile actuale nu mai poate oricine să vândă animale oriunde și oricui. În plus, acești comercianți lăsau și mizerie în urmă.
„Cei care vând acolo găini legate de picior, nu cred că trebuie să o facă în Centrul Istoric, în anul 2023. Adică trebuie să ne civilizăm. La Botoșani nu mai avem târg de animale, pentru că este municipiu reședință de județ. Poate în comune se mai pretează, este normal să se întâmple acest lucru, dar nu cred că în Centrul Istoric ar trebui să mai vindem câini sau iepuri, chiar dacă sunt frumoase și vine părintele cu copilul. Poate merge la magazine”,
Cosmin Andrei, primar.
Nici târgul de animale de la Obor nu mai este funcțional, fiind interzis de către autoritățile sanitar veterinare.
În zonă primarul a spus că vor fi construite locuințe pentru tineri și o creșă.
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024