În timp ce, la Suceava, rudele se pregătesc de înmormântare, oficialii din Egipt încearcă să afle ce anume ar fi momit prădătorul marin atât de aproape de zonele cu oameni.
Autoritățile române au luat legătura cu familia româncei care a fost ucisă de un rechin, când făcea scufundări la mică adâncime în Egipt. Din cauza incidentelor, unii români și-au anulat vacanțele în această zonă.
Roxana Donisan avea 44 de ani și era în vacanță în Egipt de două săptămâni. Avea programat zborul de întoarcere spre casă chiar aseară.
A fost găsită fără viață, duminică, într-un golf din stațiunea Sahl Hasheesh, mușcată de un rechin. La 600 de metri distanță de locul în care ar fi fost sfâșiată o altă turistă, din Austria, potrivit stirileprotv.ro.
Acasă, în Suceava, familia este consternată.
”Călătoriile, într-adevăr, dacă nu și-a găsit jumătatea, ieșirea ei era în turism și s-a dus. A văzut și China, a văzut și Asia de Sud-Est, Europa toată. Și Rusia, înainte de problemele care sunt acolo. I-am zis eu că fusesem din anii 80, când erau lucrurile cât de cât normale, și i-am zis domnule, du-te și vezi un Petersburg, Sankt-Petersburg, care merită văzut. Și Moscova chiar. Kievul, că atunci erau toate la un loc...”,
tatăl Roxanei
Tatăl femeii spune că era al treilea an în care Roxana mergea la Hurgada.
”Era ca acasă acolo, și sportul ei preferat. De la 4 ani am dat-o la bazinul de înot și a îndrăgit sportul ăsta, iar iarna patinajul. Astea erau sporturile ei preferate. Ultima dată am vorbit miercuri sau joi cu telefoanele care le avem, nu performante, așa, dar am putut vorbi”.
Tatăl Roxanei a aflat de la știri despre această cumplită tragedie.
”Primul semnal l-a dat televiziunea, poate că a dat și mai repede, dar noi am văzut la ora 15 pe postul Realitatea, și-a fost primul semn de întrebare, pentru că și informația era incompletă, era sumară. După o oră a venit cu informația că e o doamnă de 40 de ani. Roxana avea 44 împliniți pe 17 iunie, și la ora 17 a sunat la ușă poliția să ceară informații privind aparținătorii”,
tatăl Roxanei
„Toată lumea e șocată, era o persoană extraordinară. Trebuia să se întoarcă la lucru. Au aflat dimineața ce s-a întâmplat”,
Viorica Apetrei, purtătorul de cuvânt al ANAF, filiala Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cum să obții bani urgent: soluții rapide și eficiente
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024