Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, care acum este consilier onorific al premierului, este primul om din spaţiul politic românesc care propune vaccinarea obligatorie. Măsura ar urma să vizeze doar anumite categorii de persoane, în viziunea acestuia.
Printre ele se numără profesorii, poliţiştii, pompierii şi jandarmii. Sunt vizaţi şi vârstnicii, persoanele seropozitive, bolnavii de cancer sau cei care au suferit transplanturi. Fostul ministru al Sănătăţii îşi va prezenta lista de propuneri în şedinţa de guvern de astăzi.
Nelu Tătaru a declarat, marţi, că va înainta premierului Florin Cîțu propunerea privind vaccinarea obligatorie a anumitor categorii de persoane (angajaţi din sectoarele esențiale de activitate, precum profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi). Imunizarea obligatorie ar putea fi impusă și pentru persoanele vârstnice, bolnavii oncologici sau cei imunodeprimați, scrie Observator.
“Ne gândim la vaccinare sau testare săptămânală. Acestea sunt opiniile pe care eu, ca și consilier onorific, le promovez la nivelul primului ministru, în care fac o evaluare a stării actuale”, a spus Tătaru. Dacă cei aflați în aceste categorii nu se vaccinează, vor fi obligați să se testeze săptămânal. ”Din punctul meu de vedere, stimulările (tombole, premii) ar trebui să înceteze și să folosim acești bani pentru teste”,
a declarat Tătaru.
Tătaru spune că cei care refuză vaccinarea ar putea pierde dreptul de a profesa:
“În măsura în care reprezintă un pericol, având în vedere și situația din localitatea respectivă, factorii care pot duce la o transmitere în comunitatea respectivă, putem să ne gândim și la acest lucru. Trebuie să înțelegem că binele sau beneficiul comun este mai important decât binele individual”.
Fostul ministru al Sănătăţii îşi va prezenta lista de propuneri în şedinţa de guvern de miercuri.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024