Angajații aflați în concediu medical au început să fie anunțați de departamentele de resurse umane că indemnizația pe care o primesc în această perioadă va fi mai mică.
Din ianuarie, Guvernul a hotărât să rețină o contribuție de 10% pentru fondul de sănătate, la fel ca în cazul salariilor.
Asta duce la o scădere de peste 500 de lei în cazul unui angajat cu salariu mediu, care stă acasă o lună. Guvernanții s-au plâns că românii și-au luat prea multe concedii medicale, iar statul are de plată miliarde de lei pentru a le onora.
Concediile medicale pentru boli comune sunt plătite, potrivit legii, cu trei sferturi din salariu. Potrivit noilor măsuri fiscale, de anul acesta, indemnizația va fi taxată cu 10% pentru fondul de sănătate. Procentul se aplică pe sumele brute, potrivit știrileprotv.ro
Așadar, un angajat cu salariul mediu net pe economie va primi de acum, circa 3.400 de lei, dacă stă acasă o lună, din motive de sănătate. Anul trecut lua aproape 4.000 de lei.
Situația îi va afecta serios însă pe cei cu venituri mici, care abia se descurcă cu banii.
Vasile Barbu, președinte Asociația pentru Protecția Pacienților: „Nu-i acoperă nevoile de multe ori nici pentru serviciile medicale și nici pentru medicamente.”
Ultimele date pe care Casa Națională de Sănătate le poate furniza, arată că în anul 2022, românii și-au luat peste 40 de milioane de zile de concediu medical.
Dacă împărțim la numărul total de salariați, rezultă că fiecare a stat acasă, din motive de sănătate, cel puțin 6 zile într-un an.
Premierul și ministrul Sănătății s-au plâns că este mult, iar privirile s-au îndreptat către medicii de familie care pot acorda câteva zile libere, pentru orice fleac.
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024