Reprezentanţii Serviciului Public de Taxe şi Impozite Locale, serviciu subordonat municipalităţii au colectat în acest an aproximativ 32,1 milioane de lei noi de la cetăţenii din Botoşani.
Faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, şefii acestui serviciu susţin că încasările sunt mai mari şi, cu puţin efort s-ar putea atinge bugetul stabilit pentru primele 11 luni ale acestui an. „
Am realizat încasări la bugetul local din impozite şi taxe locale în sumă de 32,1 milioane de lei. Faţă de un buget aprobat de 35,2 milioane de lei noi. Deci ne situăm la data de 21 noiembrie cu un grad de realizare a bugetului pe anul 2011 de 91,1%. Anul trecut la data de 30 noiembrie aveam încasări de 27,2 milioane lei, acum avem 32,1 milioane. Anul acesta până la data de 21 noiembrie bugetul este realizat în procent de 97,14%. Ceea ce avem noi de făcut este să tragem tare să mai realizăm aproape 950.000 de lei până la finele acestei luni ca să realizăm ceea ce am defalcat pe 11 luni”, a declarat
Dumitru Neamţu, director adjunct Serviciul Public de Taxe şi Impozite Locale. Dumitru Neamţu a afirmat că, încasările cele mai mari în acest an au fost înregistrate la impozitele pe clădiri. În schimb situaţia este opusă în cazul celor pentru vehicule, unde colectarea impozitelor este mai îngreunată.
(G.E.)