Consilierii locali au aprobat luni, 31 octombrie 2011 un proiect care face referire la stabilirea taxelor şi impozitelor pentru anul viitor pe care populaţia din municipiu va trebui să le achite către Direcţia de Taxe şi Impozite Locale.
Potrivit edililor, aceste biruri vor rămâne nemodificate pentru anul 2012 datorită gradului mare de colectare în anul în curs, lucru care permite şi diminuarea a opt taxe, printre care se regăsesc taxa pentru eliberarea unei autorizaţii privind lucrările de racorduri şi branşamente la lucrări publice de apă, canalizare, gaze, termie sau energie electrică de la 9 la 8 lei, taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală sau taxa pentru eliberarea certificatului de producător. „
Taxele şi impozitele locale din 2011 faţă de cele din 2012 nu vor creşte absolut deloc. Mai mult decât atât anul viitor, nu mai puţin de opt taxe locale se vor reduce faţă de anul 2011 şi asta în primul rând datorită populaţiei din municipiul Botoşani care şi-a plătit foarte conştiincioasă taxele şi impozitele locale. Gradul de colectare este destul de bun, până la finalul anului sperăm să ajungem aproape de 100% sau dacă nu chiar să depăşim, cu tot cu datoriile din anii trecuţi”, a afirmat
Florin Ghiorghiţă, viceprimar municipiul Botoşani.
Mai mult, viceprimarul susţine că a înaintat o propunere pentru cetăţenii care au înregistrate datorii la bugetul local din anii anteriori care să le permită acestora de a-şi achita aceste dări.
„Eu am venit cu o propunere către oficiul juridic şi Direcţia de Taxe şi Impozite Locale chiar şi către CL de a căuta soluţii aşa cum Guvernul prin ordonanţa dată aplicată agenţilor economici care îşi plătesc toate datoriile restante, mă refer la baza de calcul a acestor datorii, să fie scutiţi de penalităţi şi majorări datorate pentru bază, acelaşi lucru ar trebui în mod normal să se aplice şi la bugetul local”, a mai spus
viceprimarul. Ghiorghiţă a mai precizat că în aceste condiţii, oamenilor le-ar mai fi mai uşor să îşi plătească dările către stat în cazul în care nu ar mai exista penalităţi, care în unele cazuri depăşesc cuantumul stabilit pentru taxe, iar astfel gradul de colectare ar fi unul mult mai ridicat, iar cetăţenii ar scăpa de povara datoriilor.
(G.E.)