Singurul serviciu de transport a cărui tarif a rămas nemodificat este cel în regim de taxi. Şi asta în condiţiile în care preţurile la carburanţi au explodat cel puţin în ultimii doi ani de zile, iar potrivit legislaţiei europene persoanele care prestează activităţi de taximetrie trebuie să asigure o serie de condiţii de confort clienţilor.
Mai exact, maşinile utilizate în regim de taxi nu trebuie să fie mai vechi de cinci ani de zile, motiv pentru care autovehiculele mai vechi nu pot fi folosite în această activitate. Şi cum cheltuielile cresc de la o zi la alta, în mod normal şi tarifele practicate de taximetrişti ar trebui ridicate pe măsură. „
Vedem cum preţul combustibilului la pompă creşte de la o zi la alta şi e o creştere cât se poate de mare şi rapidă, taximetriştii sunt obligaţi după legislaţia în vigoare să îşi reînnoiască parcul auto cu autoturisme mai noi de cinci ani de zile privind confortul, elemente de siguranţă, ori astea toate sunt scumpe. Aşa cer standardele europene”, a declarat Iulian Bauer,
preşedinte Camera Taximetriştilor Botoşani (foto dreapta).
Problema este că la Botoşani, în urma unui sondaj de opinie efectuat de Camera Taximetriştilor părerile privind o eventuală scumpire a acestor servicii sunt împărţite printre botoşăneni. Unii doresc o scumpire a preţurilor la taxi, alţii se opun. „
O parte din taximetrişti doresc majorarea preţului pe serviciu vândut pentru că dacă nu l-ar majora nu s-ar alege cu nici un profit minim garantat, iar pe de altă parte dacă l-ar majora se poate întoarce împotriva lor ca un bumerang pentru că lumea nu mai are putere financiară şi atunci preferă să meargă pe jos”, a mai spus
Iulian Bauer. Momentan la Botoşani tarifele practicate pe timp de zi sunt în cuantum de 1,8 lei, iar pe timp de noapte 2 lei per kilometru. În cazul în care s-at solicita o majorare, acestea ar putea creşte la 2,2 lei ziua şi 2,3 lei noaptea. O eventuală solicitare din partea Camerei Taximetriştilor ar putea intra în atenţia consilierilor locali într-o şedinţă de CL din cursul lunii mai.
(G.E.)