Un fost consilier județean și cenzor al PNL Botoșani încearcă să vândă municipalității botoșănene niște tarabe folosite de o firmă înființată de Consiliul Județean și ajunsă în faliment. Și nu este nici o glumă sau exgerare.
Cabinetul individual de insolvenţă al dorohoianului Petru Nichita invită Primăria Botoşani să cumpere 29 de tarabe din plastic. Fostul consilier judeţean a trimis în acest sens municipalităţii o adresă. A făcut-o în calitate de lichidator judiciar al SC Parc Industrial Botoşani SA, firma înfiinţată de Consiliul Judeţean Botoşani în precedenta legislatură, la iniţiativa preşedintelui de atunci, Florin Ţurcanu. Tarabele au fost utilizate în piaţa agroalimentară pe care amintita firma avut-o deschisă la demisolul Uvertura Mall în perioada 2014 – 2015. Cum societatea nu a reuşit să îşi atingă scopul principal pentru care a fost constituită, aceea de a administra un parc industrial, a sfârşit prin a fi lichidată.
„Tarabele sunt în stare perfectă, fiind făcute din plastic ca un tot unitar, de culoare galben închis, rezistente la intemperii şi şocuri mecanice. Tarabele sunt depozitate în Botoşani şi pot fi vizionate”,
Pasaj din oferta făcută lichidator Primăriei Botoşani.
Edilii susțin însă că respectiva publicație reprezintă doar o etapă pe care lichidatorul judiciar este obligată să o bifeze în procedura de valorificare a bunurilor de la amintita firmă.
”Este considerată îndeplinită metoda de publicitate din partea executorului dacă se publică la Primărie. Este o procedură preliminară licitației desfășurate de executor. Ulterior, la licitație poate veni oricine. Doar întâmplarea face să fie ceva ce ne-ar putea interesa”,
Cosmin Andrei. viceprimar Botoșani.
Acesta crede însă că mai curând SC Urban Serv SA, societatea care administrează piețele orașului, ar putea fi tentată de cumpărarea respectivelor tarabe și că municipalitatea nu recurge la compensări pentru recuperarea unor creanțe înregistrate către Direcția de Impozite și Taxe Locale, dacă acestea există, și că nici nu face acte de caritate.
SC Parc Industrial Botoşani SA reprezintă un exemplu cum nu se poate mai elocvent pentru bătaia de joc la adresa banului public din precedenta legislatură. Constituită, după cum îi spune și numele, pentru a gestiona activitatea unui parc industrial, acesta nu a mai fost înființat vreodată, iar firma controlată de Consiliul Județean Botoșani a avut ca unică activitate administrarea unei piețe agroalimentare de la demisolul Uvertura Mall, unse se vindeau de la roșii și castraveți până la brânză, ceapă și rachiu. Nici aceasta nu a avut însă cine știe ce succes și când CJ nu mai alimentat-o cu bani, a intrat în pierdere, iar de anul trecut în faliment.
Petru Nechita, actualul lichidator al SC Parc Industrial Botoşani SA, a fost consilier județean în legislatura 2008 - 2012 , iar la alegerile desfășurate în PNL, în primăvara anului 2013, a fost ales membru în comisia teritorială de cenzori a organizației județene.
Te doare mintea! Fostul consilier PNL vrea să vândă Primăriei tarabe second-hand folosite pentru brânză și țuică
— Sergiu Bălăşcău (@SergiuBalascau) 25 mai 2017
https://t.co/kVxSQgZLpX pic.twitter.com/LElQu5wnP4
Șofer AMENDAT după o oprire în trafic: Polițiștii i-au „golit” mașina
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Botoșănean amendat de polițiștii locali după ce a plecat să arunce gunoiul „cu capul în traistă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Cătălin Silegeanu face apel către botoșăneni sa iasă la vot: Știm cu toții care ne sunt rănile
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
FC Botoșani, egal în ploaie cu Farul lui Hagi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024