Joi, 3 aprilie, în jurul orei 17.30, un echipaj de jandarmi s-a deplasat pe strada Bucovina din municipiul Botoşani, unde o persoană de sex masculin reclama faptul că fiului său i-a fost sustras telefonul mobil de către o persoană necunoscută, în timp ce se afla în faţa Liceului cu Program Sportiv.
Jandarmii au efectuat verificări în zona apropiată, ocazie cu care l-au identificat pe I.M.G., de 17 ani, domiciliat în comuna Cristeşti, judeţul Botoşani, fără antecedente penale. Acesta, în jurul orei 16.45, i-a solicitat lui C.R. să-i dea telefonul pentru a vorbi cu cineva, dar, după încheierea convorbirii, a luat-o la fugă printre blocuri, partea vătămată pierzându-l din vedere.
Ulterior, făptaşul a vândut telefonul mobil contra sumei de cinci lei. Jandarmii i-au întocmit actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, conform prevederilor articolului 209 din Codul Penal. Prejudiciul, în valoare de 700 de lei nu a fost recuperat.