Este un an greu pentru fostul șef al Biroului de Cadastru Imobiliar din cadrul Primăriei Botoșani, Dorin Palaghiu. În doar jumătate de an a primit o condamnare penală, și-a pierdut locul de muncă, a fost reangajat și în decurs de o lună, dat afară din nou.
Lui Dorin Palaghiu, în urma unei seizări la Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), i s-a desfăcut contractul de muncă la jumătatea lunii martie 2021. Iar acest lucru s-a întâmplat după ce a fost condamnat într-un dosar penal în care a fost cercetat pentru conducere sub influența alcoolului.
El a atacat dispoziția primarului de desfacere a contractului de muncă la Tribunalul Botoșani, unde a deschis două procese, primul pentru suspendarea deciziei de desfacere a contractului de muncă și un al doilea pentru anularea acestui act administrativ.
A câștigat în primă instanță și spre finele lunii iunie a fost reîncadrat pe postul din Biroul de Cadastru al Primăriei Botoșani. Aproximativ o lună mai târziu, judecătorii i-au respins însă acțiunea prin care solicita anularea dispoziției de desfacere a contractului de muncă.
S-a ajuns astfel la situația în care să-i fie din nou desfăcut contractul de muncă, cel mai probabil de această dată definitiv, nemaiavând căi de atac.
„Actele administrative pe care le-am emis au fost în urma deciziilor instanțelor. Într-o primă fază dlui a obținut în instanță suspendarea sancțiunii pe care a avut-o și am fost obligați să-l reîncadrăm pe postul deținut anterior. Dar, la instanța superioară s-a decis păstrarea pedepsei pe care a primit-o, fiind vorba despre o faptă penală astfel încât am fost nevoiți, și în urma unei adrese de la ANFP, să interpretăm în lumina Codului Administrativ că trebuie să îi încetăm raporturile de muncă, lucru pe care l-am făcut și în consecință nu mai este colegul nostru”,
Cosmin Andrei, primar
Dorin Palaghiu a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare după ce a fost surprins sub influența băuturilor alcoolice la volan, în urmă cu patru ani. El a izbit un autoturism, iar accidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale.
La prima instanță de la Botoșani a primit doar o amendă penală, însă Parchetul a contestat decizia magistraților. Așa se face că, la Curtea de Apel Suceava amenda penală i-a fost transformată în pedeapsă de închisoare cu suspendare, din cauza alcoolemiei mari, care a însemnat implicit pierderea locului de muncă.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr din Botoșani, nominalizat într-o competiție a creatorilor de conținut culinar
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Silviu Prigoană a murit într-un restaurant
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Două zile de spectacol la Teatrul Vasilache cu „Ursul păcălit de vulpe”
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Angajări la Urgențe: Posturi de asistent scoase la concurs
Oana Sava
Nov 12, 2024