Candidatul Uniunii Social Liberale la Primăria Botoşani a reacționat după scandalul de la sediul PSD, acolo unde doi colegi de-ai săi de partid au reacţionat nu tocmai elegant când un reporter Antena 3 filma sediul. Ovidiu Portariuc a fost plecat câteva zile din oraş şi a aflat contrariat de incident.
El a ţinut să se delimiteze de cele întâmplate, să dezaprobe ferm astfel de comportamente şi să îşi exprime regretul.
„Probabil cei doi colegi resimt mai puternic tensiunea care persistă de ceva timp în mediul politic şi au reacţionat exagerat, totat inadecvat împotriva unui jurnalist care îşi facea în mod liniştit meseria. Vom discuta şi în comisia de disciplină la sfârşitul săptămânii acest caz şi cred că vom fi de acord - colegii mei şi cu mine - că trebuie să luăm măsuri”, a declarat
vicepreşedintele judeţean al PSD. Actorii respectivului incident au fost Răzvan Rotaru, preşedintele Tineretului Social Democrat şi Sergiu Marian, vicepreşedinte organizaţiei municipale.
"Reacţia lor total deplasată"
„Din punctul meu de vedere, când ai luat decizia de a fi persoană publică, îţi asumi nişte riscuri şi vulnerabilităţi de care trebuie să fii conştient. Nici într-un caz nu poţi acuza presa în maniera în care am văzut că au făcut-o colegii mei. Încă mai sper că a fost o confuzie acolo şi de aici a rezultat reacţia lor total deplasată. Oricum, voi solicita ca acei colegi să îşi ceară scuze în mod public jurnalistului respectiv”, a mai spus
Ovidiu Portariuc. Cei în cauză nu şi-au cerut scuze. Dimpotrivă, Răzvan Rotaru a anunţat că va da jurnalistul în judecată întrucât consideră că nu se face vinovat cu ceva şi a procedat corect.
(S.B.)
VEZI IMAGINI DE LA SCANDAL ŞI CITEŞTE POVESTEA ACESTUIA:
Scandal la PSD cu Rotaru şi un reporter Antena 3 : Băieţaş eşti şmecher? - VIDEO
Scandalul Rotaru - Antena 3 de la PSD se termină cu proces – VEZI ce daune se cer