Comisia numită de Consiliul Judeţean pentru organizarea concursului la Şcoala Populară de Arte refuză deocamdată să facă publice rezultatele primei probe. Joi expiră termenul pînă la care aceasta trebuie să comunice concluziile analizării dosarelor, însă ele nu au fost aduse la cunoştinţă.
Unul dintre participanţi susţine că s-a deplasat personal la sediul CJ, dar nici funcţionarul care asigură secretariatul comisiei nu a vrut să îi spună care sînt notele. „Mi s-a spus că astăzi primim în scris rezultatul, dar nu mi s-a dat nimic. Mi-au zis că nu s-a făcut încă procesul verbal şi că ieri au muncit pînă la ora 15:00. Nu înţeleg ce e aşa de complicat, trebuie să facă nişte medii”, ne-a declarat actorul Florin Aitoniţoaie, unul dintre cei trei candidaţi. Membrii comisiei au trebuit practic să analizeze dosarele aspiranţilor şi să le dea cîte o notă. Pentru a se califica la proba următoare, cea a interviului, trebuia să ia minim 7.
Şi membrii comisiei evită să dea informaţii despre concurs. „Eu nu am voie să dau nici o relaţie pentru că nu sînt preşedintele comisiei”, a afirmat consilierul judeţean Eugen Niţură. Nici preşedintele comisiei nu a divulgat însă rezultatele. El spune că, potrivit metodologiei, termenul limită de anunţare a acestora expiră la 24 de ore după ce s-au evaluat dosarele, ori activitatea s-a terminat miercuri la 15:00, ceea ce înseamnă că abia joi la această oră rezultatele pot fi făcute publice. „Deocamdată nu am voie să fac nici un comunicat oficial pentru că am semnat o declaraţie de confidenţialitate”, ne-a spus consilierul judeţean Narcis Ştefan, preşedintele comisiei de concurs.
Pentru şefia Şcolii Populare de Arte se luptă actorul Florin Aioniţoaie, consilierul judeţean PNL Liviu Andronic şi Alina Călinescu, cadru didactic al instituţiei în cauză.
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024