Oraşul Botoşani va căpăta o nouă faţă în această vară după ce municipalitatea a alocat fonduri în vederea efectuării unor investiţii care să încurajeze botoşănenii să petreacă mai mult timp în aer liber. Astfel, în municipiu vor fi amenajate mai multe spaţii atât pentru iubitorii de sport cât şi pentru cei care deţin animale de companie.
Într-o primă fază edilii deja au pus la punct ultimele detalii pentru achiziţionarea unor terenuri de baschet sau mese de tenis. Nu în ultimul rând se va identifica un loc pentru amenajarea unui parc pentru practicanţii de skateboard care momentan se bucură de acest sport la Monumentul Statuar situat lângă Parcul Mihai Eminescu.
„Vrem să achiziţionăm acum nişte obiecte de joacă cu care să mai completăm nişte terenuri de joacă pentru dezvoltarea acestora şi probabil că vom face terenuri de baschet în cartiere, achiziţionăm 10 mese de tenis de masă, patru terenuri de baschet la un singur coş nu la două”, a declarat
Florin Ghiorghiţă.
Nu au fost uitaţi nici iubitorii de animale care doresc să iasă la plimbare în parc cu patrupedele dar care nu o pot face de cele mai multe ori întrucât trebuie să îşi ţină animalele doar în lesă. „
Avem bani prinşi în buget şi pentru un skate-parc mare, vrem să facem o împrejmuire undeva în parc unde lumea să meargă să îşi lase câinii să alerge ca să nu spună că nu le-am pus şi asta la dispoziţie, încercăm să mulţumim pe toată lumea cu toate că ştim că acest lucru este imposibil dar măcar să mulţumim cât mai mulţi”, a mai spus
viceprimarul.