Societatea comerciala Apa Grup a declansat procedurile de executare silita a SC Termica SA. Furnizorul judetean de apa a cistigat un proces cu unitatea de termoficare prin care aceasta din urma este obligata sa plateasca 2,1 milioane de lei. Este vorba de contravaloarea serviciilor prestate in perioada aprilie 2006 – mai 2007. Dupa ce litigiul s-a purtat pe la mai multe instante din tara, el a revenit la Tribunalul Botosani, care a dat o hotarire definitiva si irevocabila in favoarea societatii Consiliului Judetean. Termica nu a facut apel astfel incit reprezentantii Apa Grup au cerut executorului judecatoresc cu care au contract sa recurga la toate metodele legale pentru recuperarea banilor.
“Fiind o hotarire definitiva si irevocabila am pus-o in executare. Noi am luat toate masurile pentru ca Termica este principalul nostru debitor. Nu sint insa prea optimist in recuperarea imediata a sumei data fiind situatia in care ei se afla”, ne-a declarat
Albert Tanasa, purtatorul de cuvint al SC Apa Grup SA.
Reprezentantii Termica recunosc ca au de platit suma mentionata. Ei au avut ieri o intrevedere cu sefii Apa Grup si incearca sa evite executarea silita.
“Eu sper ca, in conditiile in care respectam graficul de esalonare pe care il avem incheiat, sa nu ajungem la executarea silita”, a afirmat
Ion Diaconu, directorul general al SC Termica SA.
Procesul a vizat doar perioada mentionata de timp, insa, ulterior, debitul total al societatii de termoficare a crescut pina la circa 4 milioane de lei. O parte din aceasta suma este insa contestata de reprezentantii Termica SA, care nu sint de acord cu impunerea anumitor penalitati.