Ministerul Sănătății a stabilit, printr-o instrucțiune apărută acum puțină vreme, regulile testării elevilor în școli.
Una dintre reguli este că testarea se va face în prima și în a patra zi lucrătoare a săptămânii.
După cum transmite printr-un comunicat de presă, MS a finalizat o instrucțiune ce conține regulile pentru “asigurarea unui cadru unitar de realizare a activității de testare a elevilor prin teste rapide antigen, din salivă, la nivelul tuturor unităților de învățământ”.
Prima regulă stabilește că testarea elevilor cu teste antigenice rapide din salivă se face, în fiecare școală din țara noastră, în prima și în a patra zi lucrătoare a săptămânii.
Testarea va fi făcută de către cadrul medical sau de către persoane desemnate din școală la începutul cursurilor. Potrivit documentului MS, ”testarea propriu-zisă este simplă și ușor de executat, fără a necesita cunoștințe medicale de specialitate”.
În cazul în care un elev este testat pozitiv, se parcurg următorii pași:
-cadrul medical/ persoanele responsabile desemnate anunță imediat părinții/ reprezentantul legal al elevului;
-elevul este izolat în cabinetul medical sau în spațiul special desemnat și organizat, unde va fi monitorizat de către un cadrul medical sau persoanele special desemnate;
-cadrul medical sau, după caz, persoanele responsabile desemnate din cadrul școlii solicită la direcțiile de sănătate publică (DSP) județene efectuarea testării prin metoda RT-PCR a elevului.
Regulile privind testarea elevilor se aplică atât în școlile de stat, cât și în cele private. Acestea vor avea obligația de a raporta DSP-urilor cazurile cu rezultat pozitiv la testul antigenic rapid din salivă, în vederea testării prin metoda RT-PCR, după cum stabilește procedura de mai sus.
Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, ministrul interimar al Educației, așa cum apare într-o postare pe Facebook, testele COVID-19 pe bază de salivă pentru elevi ar trebui să ajungă în şcoli în zilele următoare, mai exact, până la începutul săptămânii viitoare.
Totodată, Ministerul Educației a cerut o serie de clarificări de la MS în legătură cu posibilitatea de testare a copiilor acasă și în legătură cu testarea preșcolarilor, în condițiile în care aceștia nu sunt menționați în instrucțiunea emisă recent, informează Avocatnet.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024