Examinarea pentru constatarea virginității se va face numai în proceduri oficiale, la solicitarea autorităților.
Deoarece este o procedură intruzivă, care generează efecte fizice și psihologice nefaste asupra femeilor, practica testării virginității, la cererea unor persoane fizice, va fi eliminată, potrivit unui proiect de ordin comun al Ministerului Sănătății (MS) și Ministerului Justiției (MJ).
Proiectul de ordin comun al MS și MJ vizează modificarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale, conținute de Ordinul nr. 255/1.134/C/2000, în sensul eliminării unei practici ce implică o procedură intruzivă, ce are impact, cel puțin, asupra psihicului femeilor.
Este vorba, mai exact, de eliminarea, indiferent de vârsta persoanei, a practicii testării virginității la femeie, la cererea persoanelor fizice, prin examinarea integrității himenale, a constatării stării de virginitate, precum și a eliberării certificatului medico-legal asupra stării de virginitate.
Astfel, vor mai fi posibile doar stabilirea capacităţii sexuale, vârstei, conformației sau dezvoltării fizice în circumstanţe precum obţinerea pentru minore a dispensei de vârstă în vederea căsătoriei, precum şi constatarea stării obstetricale în cazuri de sarcină, viduitate (văduvie), avort, naştere, lehuzie, potrivit Avocatnet.ro.
Acum, o parte dintre examinările ce se pot face în vederea eliberării certificatelor medico-legale, la cererea persoanelor interesate, se referă la constatarea virginității, capacității sexuale, vârstei, conformației sau dezvoltării fizice în circumstanțe precum constatarea virginității sau deflorării, viol, perversiuni sexuale, obținerea pentru minore a dispensei de vârstă în vederea căsătoriei, precum și constatarea stării obstetricale în cazuri de sarcină, viduitate, avort, naștere, lehuzie.
Așadar, examinarea genitală pentru constatarea virginității va mai fi posibilă doar la cererea organelor judiciare.
În vară, Institutul Național de Medicină Legală “Mina Minovici” a emis o dispoziție prin care a stabilit eliminarea practicii testării virginității la femei la cererea persoanelor fizice, la camera de gardă, precum și a eliberării certificatului medico-legal asupra stării de virginitate a unei femei la nivelul institutului, începând cu data de 10 iunie 2022, și informarea solicitanților că examinarea medico-legală genitală se poate face acolo numai în procedura oficială, la solicitarea organelor de poliție.
De-a lungul anilor, mai multe organizații internaționale, printre care Organizația Mondială a Sănătății și Comitetul Națiunilor Unite pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, au stabilit că “testarea virginității nu are suport științific și nu este necesară asupra stării de bine din punct de vedere fizic, psihologic și social”, dar și că este “o procedură intruzivă care generează efecte fizice și psihologice directe asupra femeilor precum și retraumatizante în cazurile de cercetare a abuzului sexual”, după cum apare în nota de fundamentare a viitorului ordin.
Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de ordin comun al MS și MJ va trebui să primească semnătura miniștrilor de resort și să fie publicat în Monitorul oficial.
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024