Expoziţia va fi deschisă începând de joi, 27 octombrie 2022, până în luna martie a anului 2023 şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică.
Coiful de aur de la Coţofeneşti, tezaurele getice de la Stânceşti, Agighiol, Peretu, tezaurul princiar getic de la Cucuteni-Băiceni, inventarul mormântului unei căpetenii getice de la Popeşti, tezaurele de argint dacice de la Sâncrăieni, Herăstrău, Senereuş, Vedea, două tezaure necunoscute din S-V României, inscripţii menţionând regii daci Tiamarkos, Burebista şi Decebal, portrete imperiale ale lui Traian, Antoninus Pius, Marcus Aurelius, Traianus Decius, tezaure sarmatice din judeţul Buzău şi Smârdan, tezaurele de la Pietroasele, Apahida şi Histria (din epoca migraţiilor), aflate în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României, vor fi prezentate, de joi, în expoziţia ”Dacia. Ultima frontieră a romanităţii”.
Vernisajul va avea loc joi, 27 octombrie 2022, începând cu ora 17.00, la sediul Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.
Expoziţia, organizată cu sprijinul a 45 de instituţii muzeale din România – printre care și Muzeul Județean de Istorie Botoșani - şi Republica Moldova, are la bază conceptul expoziţional materializat într-un proiect de mare succes, „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane”, realizat, în anul 2021, la prestigiosul Muzeu Naţional de Arheologie din Madrid.
La eveniment vor fi prezenţi consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, ministrul Culturii Lucian Romaşcanu, directorul MNIR dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul general al Muzeului Naţional de Arheologie din Madrid Andrés Carretero Pérez, directorul general al Muzeului Naţional Roman, Stéphane Verger, şi Carlos Barrot, arhitectul care a proiectat expoziţia.
Potrivit MNIR, „aceasta nu este o simplă expoziţie despre geto-daci şi lumea lor, sau doar despre o istorie timpurie a acestui colţ de lume, ci şi despre zorii culturii şi civilizaţiei europene, despre unicitate, dar şi despre contopirea civilizaţiilor, despre aspectul local, despre o lume mult mai interconectată decât ne-o imaginăm astăzi. Nu în ultimul rând, este cea mai mare expoziţie sintetică dedicată civilizaţiei geţilor şi dacilor, a celei romane precum şi a celor ale primilor migratori în acest spaţiu, organizată în ultimii 25 de ani, printr-un efort a 45 de instituţii muzeale din România şi Republica Moldova, proiect coordonat de Muzeul Naţional de Istorie a României”.
Firul călăuzitor al expoziţiei este acela al împletirii şi influenţării reciproce a civilizaţiilor, al transformărilor profunde, al frământărilor de creaţie şi adaptare ce au ca finalitate crearea unei identităţi culturale, pe un traseu temporal care durează de la sfârşitul primei epoci a fierului până la zorii actualei civilizaţiei europene, într-un spaţiu perceput de contemporanii frământatului mileniu întunecat al migraţiilor, ca „Ultima frontieră a romanităţii”, locul unde temelia lingvistică pusă de limba latină şi numele romanilor au supravieţuit, în ciuda tuturor vicisitudinilor, până azi.
Tezaurul de la Stâncești, județul Botoșani, a fost descoperit în anul 1961, sub podeaua unei locuințe construite din lemn și izolate cu lut, materiale care, ca urmare a incendierii, deveniseră chirpic.
Descoperirea a fost făcută la cetățile getice de la Stâncești, județul Botoșani. Întinse pe o suprafață de peste 60 de hectare, cetățile aflate chiar la marginea pădurii de la Baisa au fost locuite acum 2500 de ani de războinici, plugari și crescători de vite. Săpăturile au durat cu intermitențe până în anii 1970. Din păcate doar 3-4% din suprafața cetății a fost explorata în anii comunismului, cercetările fiind abandonate complet după anii 90.
Arheologul Adrian Florescu, descoperitorul, descrie cea mai mare piesă din tezaur astfel:
”Lucrată din foaie de aur – foarte subţire – reprezentând o figură zoomorfă fantastică, în linii generale ea apare sub forma unui peşte, cu cap de mistreţ şi coadă de pasăre, realizată în tehnica presiunii. Foaia de aur, destul de subţire pentru a avea o mare maleabilitate, a fost presată pe un tipar din lemn (probabil cu ajutorul unui obiect tot din lemn). Modelată astfel, foaia s-a aplicat peste un suport dintr-un material mai rezistent. N-ar fi exclus să fie vorba de acelaşi tipar de lemn, având însă o grosime de 15 mm, fixarea foii modelate făcându-se prin îndoirea sa de jur împrejur peste suportul respectiv. Maniera stilistică în redarea trăsăturilor specifice acestei reprezentări zoomorfe, sub aspectul anatomic, dovedeşte un nivel artistic superior, fiind vorba de un produs al unui atelier de specialitate. În afară de originalitatea pe care o întruchipează, obiectul în discuţie atrage atenţia prin valoarea dimensiunilor din punct de vedere zoomorf”.
Piesa este lungă de 478 de mm şi lată de 96 de mm.
