ACS Poli Timișoara trece deja printr-o perioadă ”neagră” în noul sezon al Ligii I. Vineri, s-a spus că cel puțin trei jucători vor fi trimiși la echipa a doua în urma partidei cu FC Botoșani, fără a se avansa vreun nume.
Totuși, Ionuț Popa a oferit și exemple de jucători pe care nu crede că se poate baza: Bogdan Străuț și Octavian Drăghici, accidentați încă dinaintea startului. La ACS Poli se vorbește deja de ”epurări” după nici cinci jocuri oficiale.
Nu s-au dat numele celor care au dezamăgit cel mai rău, dar Popa a făcut o precizare în care dă de înțeles că unii dintre elevii săi se dau loviți. Atacantul Tavi Drăghici și jucătorul de bandă dreapta Bogdan Străuț, ambii accidentați și fără a bifa vreun minut în noul sezon, ar putea pleca imediat.
”Din păcate avem doi jucători care stau cam de mult timp accidentați. E vorba de Străuț și Drăghici și înțeleg că accidentarea lor este una de durată și va mai fi de durată. Probabil în urma discuțiilor cu conducerea vom lua măsuri și împotriva acestor jucători pe care nu-i ții aici doar ca să fie jucători accidentați. Nu știu, ei așa zic, că sunt accidentați. Dar să înțeleagă și ei situația. Efectiv nu au jucat un minut. La ce să-i țin? Mai bine îl aduc pe Haruț fundaș dreapta, care e din pepiniera noastră și dacă greșește, te doar puțin ficatul… dar peste un an ai jucător”, a declarat Ionuț Popa.
Drăghici, sosit la ACS Poli în dauna concitadinei ASU Politehnica, evoluase în câteva teste în care a și marcat dar s-a accidentat și acuză o problemă la mușchi în zona coapsei. El ar putea fi recuperat medical în decurs de 2-3 săptămâni. Probleme medicale pentru jocul cu Craiova are și Cristian Scutaru, al cărui genunchi se tot umflă conform informațiilor avute de tehnician.
Cei de la ACS Poli au spus că ar avea deja în vizor trei jucători noi care pot fi legitimați la nevoie. În mod contradictoriu, singura piață care poate aduce ceva la acest moment e cea externă, una care nu e însă pe placul primarului Nicolae Robu după experiențele anterioare.
Ionuț Popa a insistat că jucătorii săi aveau promise prime ”frumoase” dacă făceau puncte în jocurile precedente. Legat de salarii, Ioan Miculaș, managerul sportiv al lui ACS Poli, a ”dat din casă”.
”La Timișoara sunt cele mai mici salarii din Liga I. Nu se vor diminua, se va strânge mâna dacă nu… 400 de euro, 1.800 de lei, avem jumătate de lot cu 1.800-2.500 lei, avem și 1-2 cu 3.000 de euro”, a dezvăluit Miculaș.
Informațiile oferite arată ”prăpastia” față de sezoanele trecute. În ediția trecută Ianis Zicu era printre ”liderii” echipei cu 8.000 de euro lunar, străinii încasau și ei în medie peste 5.500 euro, cel puțin pe hârtie. Practic, dacă așa stau lucrurile salariile erau mai mari și când echipa timișoreană evolua în Liga a II-a.
Craiova vine luni, de la ora 21.00, pe ”Dan Păltinișanu”, doar cu gândul la victorie, mai ales după succesul Botoșaniului aici, care arată clar că la Timișoara sunt puncte de luat.
”Trebuie să jucăm la victorie toate meciurile. Succesul clar al Botoșaniului ne obligă. Dar este un meci periculos, pentru că adversarii nu au ce să piardă. Noi trebuie să ne respectăm forma și blazonul și să câștigăm. Forma ascendentă pe care o traversăm mă bucură. Totuși, în România, de regulă, după victorii se cam pierde concentrarea. Dar jucătorii mei au arătat că se pot concentra la toate meciurile, iar până acum au controlat fiecare partidă. De aceea consider că este vorba despre o presiune pozitivă”, a declarat Gheorghe Mulțescu, tehnicianul oltenilor.
(Sursa – Press Alert)
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile