Atacurile la adresa directorului societății Urban Serv, Simion Drelciuc au fost în primul rând remarcate de consilierii locali ai grupului PSD.
Mihai Tincu a luat cuvântul pentru a face o reactualizare a informațiilor.
Și anume despre perioada în care Consiliul Județean era condus de Florin Țurcanu cu Gheorghe Sorescu vicepreședinte și în care s-a propus o asociere între Urban Serv și CJ pentru înființarea unui operator regional.
Astfel, depozitul de la Stăuceni, conform contractului ar fi putut fi administrat prin delegare de gestiune, fără a mai fi organizate ”n” licitații și fără să se mai piardă atâția ani.
”Am văzut cum la două sau trei ședințe, luare de cuvânt a dlui primar cu un avânt așa revoluționar, interbelic când s-a repezit cu ghilimelele de rigoare către dl. Drelciuc. Vreau să vă aduc aminte că în 2014 – 2015 Urban Serv, și așa zisul reprezentant al nostru, al PSD-ului, Drelciuc, s-a adresat CJ-ului condus atunci fie de Țurcanu, fie de Sorescu. Atunci consilier județean era dl. Fluture, co-președinte al PNL, actualmente președinte plin al PNL și primar. S-a adresat dl Drelciuc cu mențiunea de a cere sprijin prin asociere cu CJ în vederea înființării unei firme zonale pentru recoltarea gunoiului”
Mihai Tincu, consilier local
Și, ce este mai important, sumele ar fi rămas în județ și nu ar fi plecat la firme din București și Suceava pentru că, mai spune Tincu: ”Din gunoi se fac bani mulți”.
”Nu ajungea Prigoană în Botoșani dacă nu era ajutat. Din toate aceste demersuri în loc să fie înființată această firmă care se putea ocupa de gunoi fără intervenția și fără licitație. A rezultat Ecosal-ul, calamitatea ca să folosesc cuvântul dlui Flutur care s-a referit când a spus calamitate la altă firmă. S-a înființat Ecosal, o ambiție locală a doi, trei oameni, unii mai au funcții mari politice. Atunci de perspectivă, în gândirea lor, au dorit o firmă din județ să se ocupe de gunoi”
Mihai Tincu, consilier local
Social democratul a mai arătat că botoșănenilor cu decizie le place mai mult să se contreze decât să vadă o anume realitate pe care trebuie să o remarce doar cei care ne vizitează.
”Până una alta, Urban Serv prezintă și ne arată un oraș curat, măturat, proaspăt, viu, verde, un oraș pe care tare greu ne este nouă să-l recunoaștem că e al nostru și ne e greu să tăiem buruianul care e până la genunchi în sensuri giratorii. Trebuie străinii să vină pe aici să ia bătaie la fotbal, Șumudică și alții să ne spună că avem un oraș curat și frumos”
Mihai Tincu, consilier local
Click în VIDEO pentru mai multe (G.E.)
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024