Doi adolescenți din municipiu au fost surprinși de către un echipaj al Poliției Locale în zona Primăverii în stare de euforie după ce au consumat se pare, substanțe etnobotanice.
Băieții se aflau în spate la sediul UPC din Primăverii, lângă o scară de bloc. Acolo se pare că ar fi consumat substanțele interzise și nu au mai putut să plece din zonă. Polițiștii locali au observat că tinerii se manifestă ciudat și s-au îndreptat către ei pentru a-i legitima. Nici unul dintre ei nu a fost în stare să scoată vreun cuvânt, fiind amețiți de-a binelea.
Văzând starea în care se află polițiștii au apelat numărul unic de urgență 112 pentru a cere ajutorul medicilor. O ambulanță s-a deplasat în zonă și i-a preluat pe cei doi pentru a-i transporta la spital. Cel mai probabil băieții vor ajunge la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Mavromati.
Fenomenul consumului de etnobotanice ia amploare la Botoșani de la an la an. Prefectul Dan Nechifor a emis un ordin prin care a constituit o comisie de lucru formată din reprezentanții mai multor instituții pentru efectuarea de verificări pe această linie. (G.E.)
Pregătiri pentru alegerile prezidențiale: Primarii instruiți în ședință
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Urban Serv spală străzile din oraș, s-a stabilit programul - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
„Nebunia măririi”: Final de săptămână cu două spectacole deosebite la Teatrul „Mihai Eminescu”
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Un fenomen astrologic deosebit va avea loc pe 14 martie: Cum se va vedea Luna Sângerie
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Fostul portar al FC Botoșani a ajuns la o echipă care se zbate să supraviețuiască în Liga 2
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile